Automobilele electrice ale Renault și, cel mai probabil, și cele ale Dacia, vor folosi motoare electrice fabricate în Franța, în Cleon, acolo unde constructorul francez a inaugurat o nouă linie de producție.
Centrul de producție supranumit ElectriCity, din Franța, care urmează să cuprindă o serie de facilități de producție pentru mașini electrice și componente ale acestora, inclusiv parteneri ai Renault, are o nouă linie de producție, realizată în urma unei investiții de 620 milioane de euro. Linia ePT-160 kW, după specificațiile motorului pe care îl produce, face din Cleon cel mai mare centru producție din Franța, din sectorul electric al industriei auto.
Linia va ajunge la o capacitate de producție de peste 1 milion de motoare, atât electrice, cât și hibride, până în 2024, după cum anunță Renault, care precizează că noul propulsor ce va echipa mașinile electrice ale grupului a fost creat în cadrul Alianței Renault – Nissan – Mitsubishi și va echipa modelul Renault Megane E-Tech.
Jose Vicente de los Mozos, director al activităților industriale ale Renault Group, spune că în uzina din Cleon va mai fi produs un nou motor electric, dezvoltat împreună cu Valeo, undul dintre partenerii Renault.
Motorul electric ce va fi produs pe noua linie din Cleon este de tip sincron și utilizează un rotor bobinat, tehnologie utilizată de Renault de 10 ani, fiind considerată mai eficientă decât motorul cu magnet permanent. Motorul nu utilizează pământuri rare, limitând astfel impactul asupra mediului dar și costurile. Motorul este mai compact și mai ușor decât motorul de pe Zoe, dar are o putere mai mare și un cuplu de asemenea mai mare.
Începând din 2024, uzina din Cleon, care a produs motoarele pentru prima generație de vehicule electrice ale Renault, va produce și versiunea de putere mică, ePT-100 kW, ce va echipa Renault 5, iar din 2027, un nou motor de 200 kW.
Renault intenționează ca, începând din 2030, să ofere doar vehicule electrice, pe piața din Europa.