Rusia a anunțat joi că își suspendă contactele cu Australia și Olanda pe tema distrugerii în zbor, în iulie 2014, deasupra estului Ucrainei, a unui avion aparținând companiei Malaysia Airlines care efectua zborul MH17, relatează Reuters.
Ministerul rus de Externe a justificat această decizie prin faptul că investigațiile sunt ”părtinitoare și politizate”, scrie News.ro.
Zborul MH17 a fost doborât desupra estului Ucrainei la 17 iulie 2014. Avionul companiei malaysiene efectua o legătură de la Amsterdam la Kuala Lumpur atunci când a fost atins de o rachetă trasă de pe tertoriul aflat sub controlul rebelilor proruși.
Niciunul dintre cei 298 de pasageri și membri ai echipajului nu a supraviețuit.
Echipa internațională de anchetatori, condusă de Olanda, din care fac parte Australia, Ucraina, Malaysia și Belgia, a conchis în mai 2018 că bateria care a fost folosită în acest tir aparține celei de-a 53-a Brigăzi ruse de rachete antiaeriene. Proiectilul tras era un BUK de concepție rusă, au stabilit anchetatorii.
Rusia dezminte orice implicare.
Patru suspecți - rușii Serghei Dubinski, Oleg Pulatov și Igor Ghirkin și ucraineanul Leonid Harcenko - sunt judecați în contumacie din martie, în Olanda.
Potrivit acuzării, ei ocupau posturi înalte în diverse miliții proruse care operau în 2014 în Donbas.
Oleg Pulatov - singurul dintre cei patru care a acceptat să fie reprezentat de o avocată la procesul de la Haga - a dezmințit la sfârșitul lui septembrie acuzațiile formulate împotriva sa.
Avocata sa, Sabine ten Doesschate, susține căclientul său are îndoieli cu priviren la scenariul procurorilor.