Lucrările la autostrada Sebeș - Turda, în punctul Oarda de Jos, sistate temporar de instanță

Lucrările la autostrada Sebeș - Turda, în punctul Oarda de Jos, sistate temporar de instanță
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 nov 2019

Tribunalul Alba a dispus încetarea temporară a executării lucrărilor la autostrada Sebeș - Turda la punctul de lucru Oarda de Jos, până la montarea în regim de urgență a unor panouri fonoabsorbante în zona unei case de către CNAIR și firmele care construiesc drumul.

Potrivit informațiilor postate pe portalul Tribunalului Alba, instanța a admis, luni, cererea de ordonanță președințială formulată de către o familie dintr-o suburbie a municipiului Alba Iulia în contradictoriu cu pârâtele Impresa Pizzarotti (Italia), CNAIR și SC Pomponio Construcții SRL, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News

"Obligă pârâtele să monteze în regim de urgență panouri fonoabsorbante și să îndeplinească măsurile pentru izolarea fonică a imobilului proprietatea reclamanților situat administrativ în Alba Iulia, Oarda de Sus (...), - cu omologarea acestora conform normativelor în vigoare, ecranarea imobilului de șantierul organizat în imediata apropriere a locuinței reclamanților cu respectarea tuturor măsurilor de protecție impuse prin autorizația de construire, acordul de mediu, studiu de impact, contract de execuție aferente obiectivului de investiții Autostrada Sebeș - Turda Lotul 1 - punct de lucru Oarda de Sus - în zona imobilului proprietatea reclamanților", se arată în minută.

VIDEO & FOTO Skoda a lansat a patra generație Octavia. Primele fotografii și informații de la Praga. Skoda Octavia - cel mai vândut automobil de import din România, din ultimii 23 de ani CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO Skoda a lansat a patra generație Octavia. Primele fotografii și informații de la Praga. Skoda Octavia - cel mai vândut automobil de import din România, din ultimii 23 de ani

Decizia este "definitivă, provizorie și executorie de îndată, fără somație și fără trecerea vreunui termen".

Familia în cauză se confruntă cu o situație absurdă. Astfel, în urma modificării planului urbanistic, linia de demarcație între intravilan și extravilan străbate casa, care, odată ce construcția autostrăzii va fi finalizată, se va găsi lângă pilonii unui pod.

viewscnt
Afla mai multe despre
tribunalul alba
oarda de jos
sebeș - turda