Compania estoniană Bolt (fosta Taxify), care deține aplicația de ride-sharing omonimă și este concurenta Uber, și-a ridicat substanțial afacerile în România anul trecut, al doilea de operare pe piața locală, și a intrat pe profit, cu un rezultat modic.
Compania a avut afaceri de 5,89 milioane lei, de la 354.156 lei în 2017, și a intrat pe profit cu un plus de 158.484 lei, după o pierdere de 16.129 lei în anul precedent.
Datoriile au urcat însă la fel de puternic în acest interval, de la 102.893 lei la 3,4 milioane lei.

Bolt este finanțat de Didi și Daimler, operând în 30 de țări din Europa, Africa și alte regiuni, unde are circa 25 de milioane de utilizatori.
Taxify (acum Bolt) a deschis în primăvara anului trecut un birou în București, care servește drept centru de inginerie software. Biroul din București, situat în zona Timpuri Noi, are potențialul de a deveni unul dintre cele mai mari sedii Taxify din lume.
În 2017, Taxify și-a înființat oficial subsidiară în România, condusă chiar de fondatorul și CEO-ul Markus Villig.