Conducerea Aeroportului Brașov, luată prin surprindere de decizia DAN AIR de a muta operațiunile la Bacău

Conducerea Aeroportului Brașov, luată prin surprindere de decizia DAN AIR de a muta operațiunile la Bacău
scris 1 nov 2023

Conducerea Aeroportului Brașov se arată luată prin surprindere de decizia companiei DAN AIR de a muta operațiunile la Bacău, pe are o cataloghează ca fiind ”conjuncturală și cu implicații de natură comercială, generată de imposibilitatea operatorului aerian de a asigura de la Brașov cursele deja publicate”.

”Decizia conducerii companiei DAN AIR de a muta operațiunile aeriene de pe Aeroportul Internațional Brașov pe Aeroportul Internațional ”George Enescu” Bacău ne-a luat prin surprindere și credem că este o decizie conjuncturală și cu implicații de natură comercială, generată de imposibilitatea operatorului aerian de a asigura de la Brașov cursele deja publicate.

Urmărește-ne și pe Google News
Ministrul Transporturilor: Nu vom recepționa Podul peste Dunăre până când constructorul nu va remedia toate neconformitățile CITEȘTE ȘI Ministrul Transporturilor: Nu vom recepționa Podul peste Dunăre până când constructorul nu va remedia toate neconformitățile
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Conducerea Aeroportului Internațional Brașov a avut și are în continuare o relație bună cu DAN AIR – prima companie care a avut încrederea și deschiderea să inițieze curse pe cel mai nou aeroport al României chiar din prima zi de funcționare, fapt pentru care îi adresăm mulțumirile noastre”, au transmis, miercuri, oficialii Aeroportului Brașov, într-un comunicat de presă, preluat de news.ro.

Potrivit documentului citat, imediat după momentul operaționalizării Aeroportului Brașov, conducerea a început demersurile pentru extinderea programului de funcționare.

”Am comunicat permanent cu părțile interesate și cu factorii de decizie pe această temă, în vederea identificării unei soluții cât mai rapide, care să vină în sprijinul companiilor aeriene interesate să inițieze sau să extindă activitatea operațională pe Aeroportul Brașov și implicit al pasagerilor noștri. Soluția identificată, și anume extinderea programului de la 12 la 16 ore începând cu data de 15 ianuarie 2024, a fost cea mai fezabilă, având în vedere că este necesară suplimentarea personalului care activează cadrul Aeroportului Brașov și implicit efectuarea unui ciclu de pregătire specifică fiecărei instituții, de către noii angajați”, mai este arătat.

VIDEO ANUNȚ - Lucrările la Autostrada Bucureștiului avansează. Noi imagini CITEȘTE ȘI VIDEO ANUNȚ - Lucrările la Autostrada Bucureștiului avansează. Noi imagini

Oficialii aeroportului speră ca, odată cu implementarea programului de funcționare de 16 ore, ”relația cu DAN AIR, precum și cu celelalte companii interesate de Aeroportul Brașov va continua, în beneficiul tuturor și în interesul superior al pasagerilor”.

”Din luna decembrie 2023, o nouă companie va începe operarea pe Aeroportul Internațional Brașov cu câte trei zboruri săptămânale spre două destinații din Germania – Munchen și Stuttgart, și explorăm posibilitatea ca acest operator să asigure zboruri către noi destinații. Săptămâna viitoare vom iniția discuții concrete cu conducerea companiei pentru operaționalizarea altor destinații, inclusiv pentru acoperirea destinațiilor asigurate de DAN AIR, cu atât mai mult cu cât acest operator și-a manifestat intenția de a deschide o bază operațională la Brașov”, a mai transmis conducerea aeroportului.

Aceștia anunță că sunt în contact și continuă discuțiile cu mai multe companii aeriene interesate de potențialul Aeroportului Brașov.

”Suntem convinși că după momentul 15 ianuarie 2024 vom relua trendul ascendent de dezvoltare, atât prin numărul de destinații asigurate, cât și prin numărul de pasageri pe care îl vom contabiliza lună de lună”, se mai arată în comunicat.

Acțiunile Tesla, în cădere liberă după rezultatele din trimestrul 3 CITEȘTE ȘI Acțiunile Tesla, în cădere liberă după rezultatele din trimestrul 3

Compania DAN AIR va renunța la zborurile de pe aeroportul din Brașov. Anunțul este făcut la o lună de când oficialii companiei făceau publice date conform cărora Dan Air a înregistrat pierderi de 2,6 milioane de euro din cauza programului de doar 12 ore în care funcționează aeroportul din Brașov. Recent, Consiliul Județean Brașov a anunțat extinderea programului aeroportului la 16 ore, măsura urmând să intre în vigoare de anul viitor, de la jumătatea lunii ianuarie.

În cursul zilei de miercuri, oficialii companiei aeriene DAN AIR au detaliat motivele pentru care au luat această decizie: ”programul restrâns, lipsa dotărilor corespunzătoare ale aeroportului, esențiale pentru efectuarea zborurilor pe timp de iarnă și lipsa de facilități oferite companiilor aeriene”.

Reprezentanții DAN AIR precizează că în ultimele luni au făcut mai multe propuneri pentru remedierea acestei situații, însă acestea au fost ignorate de către autorități.

Conform DAN AIR, după mutarea operațiunilor de pe aerogara din Brașov, un singur operator aerian își mai desfășura activitatea pe aeroportul inaugurat anul acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
dan air
brasov
bacau