Aproximativ 176.900 de persoane, cetățeni români și străini, și peste 51.300 de mijloace de transport au efectuat, sâmbătă, formalitățile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii țări.
"Pe sensul de intrare în România au fost 82.052 de persoane, dintre care 7.877 de cetățeni ucraineni", informează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, într-un comunicat, relatează Agerpres.
Conform sursei citate, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), până sâmbătă, ora 24,00, la nivel național, au intrat în România 7.253.484 cetățeni ucraineni.
În ceea ce privește activitățile specifice, în ultimele 24 de ore, în zonele de competență - punctele de trecere și "frontiera verde" - polițiștii de frontieră au constatat 44 de fapte ilegale (20 infracțiuni și 24 contravenții) săvârșite atât de cetățeni români, cât și străini, valoarea amenzilor contravenționale aplicate ridicându-se la 7.485 lei. De asemenea, au fost ridicate bunuri, în vederea confiscării, în valoare de peste 574.516 lei.
CITEȘTE ȘI FOTO Ciolacu și reprezentanții fermierilor și transportatorilor au semnat un acord privind încetarea protestelorSâmbătă nu s-a permis intrarea în țară a 16 cetățeni străini, care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege și, de asemenea, nu s-a permis ieșirea a 11 cetățeni români din diferite motive legale.