România a ajuns cel mai mare client european al Turciei la roșii. La ce preț sunt aduse

România a ajuns cel mai mare client european al Turciei la roșii. La ce preț sunt aduse
scris 17 sep 2024

Cu două săptămâni înainte de finalul anului comercial ( 1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024 ), datele statistice ale Comisiei Europene ( serviciul vamal Taxud ) consultate și analizate de G4Food arată că importurile de roșii proaspete și refrigerate din țările terțe ( din afara Uniunii Europene ) au atins un nou record valoric: 84.572.159 de euro, față de 84.412.871 de euro, valoarea financiară totală a importurilor din țările terțe, în anul comercial 2022/2023.

Cantitatea importată până în prezent este 62.394  tone, o mică diferență față de cantitatea totală din anul comercial 2022/2023, când a fost 62.686,5 tone. De precizat că diferența aceasta de 292 tone poate fi acoperită până la sfârșitul lunii septembrie și astfel să fie atins un nou record și la nivel cantitativ, arată G4Food.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Germania – Încrederea investitorilor scade, date economice dezamăgitoare CITEȘTE ȘI Germania – Încrederea investitorilor scade, date economice dezamăgitoare

Prețul mediu al roșiilor importate este anul acesta de 1,36 de euro/kg.

Cel mai mare furnizor de roșii pe piața românească este Turcia: 83.997.227 de euro ( 61.954 tone, preț mediu 1,36 euro/kg ). Anul trecut, valoarea financiară a importurilor din Turcia a fost de 83.943.284 de euro, pentru o cantitate de 62.266 euro ( preț mediu: 1,35 euro/kg ).

România este cel mai mare client al roșiilor turcești din Uniunea Europeană.

Valoarea totală a importurilor de tomate atât din țările terțe, cât și din țările europene a fost în 2022 de 83.823 de tone, potrivit FAOSTAT. 

De remarcat că în ultimii doi ani ( 2022 și 2023 ), producția de tomate din România a scăzut sub 300.000 de tone ( 263.000 de tone, respectiv 259.000 de tone ) de la 500.000 de tone, raportate în 2021.

Două lanțuri românești de restaurante se luptă la salarii cu McDonald’s CITEȘTE ȘI Două lanțuri românești de restaurante se luptă la salarii cu McDonald’s

În acel an, importurile totale au fost mai mari decât în 2022: au ajuns la 90.223 tone.

Exporturile de tomate românești sunt insignifiante: 1.107 tone, în 2021, 3.144 tone, în 2022.

Fermierii care cultivă tomate beneficiază de un ajutor de minimis acordat de la bugetul de stat, în cuantum de 3.000 de euro, pentru 1000 mp, în 2023. 

Anul trecut, cantitatea de roșii a fost cea mai scăzută, din 2015, și importurile din țările terțe au atins un nivel record, depășit anul acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
tomate
rosii
turcia