Autoritățile egiptene au cumpărat vineri 60.000 tone de grâu din Romania, pentru care au plătit 12,47 milioane de dolari, conform unui anunț postat pe site-ul Autorității Generale pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt.
Cele 60.000 de tone de grâu românesc au fost cumpărate de la traderul internațional de cereale Archer Daniels Midland (ADM). Prețul pe tonă a fost de 207,89 dolari.
Prețul include costul transportului până în portul de destinație, însă nu și taxele asiguratorii. Livrarea cerealelor se va face în perioada 11-20 noiembrie.
Tot de la ADM, autoritățile egiptene au mai cumpărat 60.000 tone de grâu din Rusia, la un preț de 208,24 dolari/tonă, iar de la traderul Alwada, cel mai mare importator de grâu din lume a achiziționat o cantitate de 60.000 tone de grâu rusesc, la un preț de 205,89 dolari/tonă.
Potrivit Ministerului pentru Aprovizionare și Comerț Intern, rezervele de grâu ale Egiptului sunt suficiente pentru aprovizionarea până la mijlocul lunii martie a peste 60 de milioane de locuitori care beneficiază de grâu la preț redus prin intermediul unui program guvernamental.
Conform celor mai recente date oficiale, Egiptul are o populație de peste 89 milioane de locuitori, situându-se pe poziția a 15-a în clasamentul celor mai populate state din lume.
România este un furnizor constant de grâu în Egipt. În anul fiscal 2014/2015, statul nord-african a cumpărat peste 1,1 milioane de tone de grâu românesc.