Europarlamentarul bulgar Emil Radev de la GERB/PPE prognozează că blocada Austriei cu privire la aderarea cu drepturi depline a Bulgariei și României la Schengen va cădea până la sfârșitul acestui an, scrie Trud (Bulgaria).
„În cursul serii de marți, am primit două semnale importante cu privire la viitoarele progrese legate de extinderea Schengen. La audierea lui Magnus Brunner, care preia postul de comisar european pentru afaceri interne și migrație, în fața europarlamentarilor a fost declarat un sprijin clar pentru aderare. De la Ministerul de Interne austriac au venit informații că subiectul va fi discutat luna aceasta la Budapesta în cadrul unei reuniuni comune a miniștrilor de interne din Austria, Bulgaria, România și Ungaria, care deține acum președinția UE”, a explicat europarlamentarul bulgar Emil Radev.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În timpul audierii lui Magnus Bruner în Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne a Parlamentului European, europarlamentarul a pus întrebări cu privire la necesitatea unor finanțări suplimentare pentru protejarea granițelor unor țări precum Bulgaria și pentru aderarea noastră la Schengen terestru. „Voi lupta pentru ca spațiul Schengen să fie pe deplin finalizat”, a răspuns Magnus Brunner. Candidatura sa pentru postul de comisar european a fost propusă exact de Austria - țara care a impus veto în Consiliu pentru aderarea celor două state la Schengen. Din discursul lui Bruner a reieșit și că discuțiile cu Sofia și București continuă și decurg într-o direcție bună, ceea ce ne va permite să fim acceptați în curând și terestru, arată Rador.
În răspunsurile sale, el a confirmat, de asemenea, și nevoia de mai multe fonduri pentru securitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene. După o întrebare a lui Emil Radev despre reintroducerea controalelor la frontierele interne în unele țări membre, Magnus Bruner a susținut integritatea spațiului Schengen. El a subliniat că zona de liberă circulație este cea mai mare realizare și avant aj pentru competitivitatea și creșterea economică a Uniunii Europene.