Țările de Jos vor introduce noi restricții legate de coronavirus în această săptămână, pentru a încerca să reducă incidența epidemiei de COVID-19, a anunțat ministrul olandez al sănătății Hugo de Jonge, potrivit Reuters.
''Suntem nevoiți să luăm noi măsuri. Numărul pacienților COVID-19 din spitale crește rapid'', a declarat De Jonge. El nu a oferit detalii despre noile măsuri, scrie Agerpres.
Postul de televiziune NOS a informat că probabil guvernul va impune obligativitatea măștii sanitare în numeroase locuri publice și va extinde utilizarea certificatului COVID-19 ca dovadă a vaccinării sau a testării negative recente.
Numărul noilor cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în Țările de Jos este în creștere de o lună, săptămâna trecută atingând cel mai mare nivel începând din luna iulie.
Luni se înregistrau 7.700 de noi cazuri în 24 de ore, cu 45% mai multe decât lunea trecută. În spitalele olandeze sunt 1.200 pacienți COVID-19, cei mai mulți în ultimele cinci luni.
Majoritatea restricțiilor legate de coronavirus în Țările de Jos au fost ridicate în 25 septembrie, când certificatul COVID-19 a devenit o condiție pentru accesul la evenimente culturale, baruri, restaurante și cluburi.
Săptămâna trecută, autoritățile olandeze au menționat că majoritatea pacienților COVID-19 aflați în spitale nu sunt vaccinați. Potrivit datelor guvernamentale, aproximativ 84% din populația adultă olandeză este vaccinată cu schema completă contra coronavirusului.