Un tribunal din Muntenegru a anunțat că a aprobat extrădarea omului de afaceri Do Kwon, poreclit „regele criptomonedelor”, urmând ca ministrul justiției să decidă dacă acesta să fie predat Coreei de Sud sau Statelor Unite, relatează Reuters.
Acuzați în SUA de fraudă în valoare de mai multe miliarde de dolari, Do Kwon și un asociat al acestuia au fost condamnați în iunie la patru luni de închisoare pentru folosirea de pașapoarte false. După arestarea lor, poliția a afirmat că a descoperit în bagajele celor doi pașapoarte costaricane falsificate, un set separat de pașapoarte belgiene, laptopuri și alte echipamente, scrie Agerpres.
La o audiere în mai, ei au negat acuzațiile formulate de un procuror muntenegrean. Avocații lui Kwon nu au răspuns la o solicitare de comentarii în momentul anunțării acuzațiilor de către SUA, dar un purtător de cuvânt al companiei înființate de acesta, Terraform Labs, a declarat în iulie că va combate alegațiile „neîntemeiate și profund eronate” ale SUA.
Tribunalul din Podgorica a precizat că Do Kwon a acceptat să fie extrădat în Coreea de Sud, în cadrul unei proceduri accelerate, dar că ministrul justiției va avea ultimul cuvânt, întrucât este căutat de mai multe state. Se va lua o decizie după ce Kwon își va ispăși pedeapsa cu închisoare pentru folosirea de documente false, a menționat curtea.
Avocatul din Podgorica al antreprenorului nu a comentat deocamdată.
Do Kwon, cetățean sud-coreean pe numele său complet Kwon Do-hyung, a fost directorul Terraform Labs, compania cu sediul în Coreea de Sud din spatele monedei stabile descentralizate TerraUSD, care s-a prăbușit în mai 2022, provocând panică și furie pe piața criptomonedelor.
A fost arestat la sfârșitul lui martie împreună cu fostul director financiar Han Chang-joon, în timp ce încercau să ia avionul din Podgorica spre Dubai.
După arestarea lui Kwon, tribunalul districtual din Manhattan a făcut public un act de inculpare cu multiple acuzații de fraudă și conspirație.
În mai, o instanță din Muntenegru a respins punerea în libertate a celor doi în schimbul unei cauțiuni de 800.000 de euro, argumentând că nu poate fi considerată o garanție suficient de solidă și că nu există certitudinea că nu vor încerca să fugă, odată eliberați.
Problemele cu legea ale lui Kwon au prefațat într-o anumită măsură două cazuri mult mai răsunătoare: prăbușirea în noiembrie anul trecut a platformei crypto FTX și arestarea fondatorului său Sam Bankman-Fried pentru fraudă, și infracțiunile pe care platforma Binance a recunoscut în urmă cu câteva zile că le-a comis.
FTX era a doua cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume în momentul prăbușirii sale, depășită doar de Binance, care își menține poziția.