Moderna a refuzat să pună la dispoziția Chinei proprietatea intelectuală aflată la baza vaccinului pentru Covid-19, blocând negocierile pentru comercializarea acestuia

Moderna a refuzat să pună la dispoziția Chinei proprietatea intelectuală aflată la baza vaccinului pentru Covid-19, blocând negocierile pentru comercializarea acestuia
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 oct 2022

Moderna a refuzat să pună la dispoziția Chinei proprietatea intelectuală aflată la baza vaccinului pentru Covid-19, blocând negocierile pentru comercializarea acestuia, potrivit unor persoane apropiate situației citate de Financial Times, transmite Reuters.

Compania farmaceutică americană din Cambridge, Massachusetts, a refuzat solicitarea Chinei de a-i oferi rețeta vaccinului ARNm, din cauza îngrijorărilor comerciale și de siguranță, a relatat Financial Times, citând persoane implicate în negocierile care au avut loc în 2020 și 2021, adăugând că producătorul vaccinului este încă interesat să își vândă produsul în China, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Firmele de IT din Timișoara ”momesc” angajații cu zile de karaoke, pentru a-i aduce măcar două-trei zile la sediu. Rectorul Politehnicii din Timișoara: ”Productivitatea muncii de acasă nu s-a dovedit a fi mai scăzută” CITEȘTE ȘI Firmele de IT din Timișoara ”momesc” angajații cu zile de karaoke, pentru a-i aduce măcar două-trei zile la sediu. Rectorul Politehnicii din Timișoara: ”Productivitatea muncii de acasă nu s-a dovedit a fi mai scăzută”

Compania a renunțat” la eforturile sale anterioare de a accesa piața chineză din cauza cererii Chinei de a preda tehnologia ca o condiție prealabilă pentru vânzarea în țară, se arată în articol.

Moderna nu a răspuns imediat solicitării de comentarii din partea Reuters.

China nu a aprobat niciun vaccin străin împotriva Covid-19 și se bazează pe mai multe vaccinuri dezvoltate pe plan intern.

În septembrie, directorul medical al Moderna, Paul Burton, a declarat că compania este dornică să colaboreze cu China pentru a-i furniza vaccinuri pentru Covid-19 pe bază de ARNm.

”Cu siguranță am fi foarte dornici să colaborăm cu China dacă ar simți că au nevoie de un vaccin. În prezent, nu există nicio activitate, dar am fi foarte deschiși”, a declarat Burton într-o conferință de presă pentru reporterii din Asia.

viewscnt
Afla mai multe despre
moderna
china
vaccin