Premierul canadian Justin Trudeau a semnat un acord prin care transferă către guvernul local din Nunavut (nord) controlul asupra terenurilor și resurselor din această uriașă regiune arctică bogată în minerale, marcând astfel cel mai mare transfer de control teritorial din istoria Canadei, relatează Reuters și AFP.
Creat în 1999, acest teritoriu, care este de aproape patru ori mai mare decât Franța, are rezerve de aur, pietre prețioase, minerale și pământuri rare, precum și petrol și gaze, iar în prezent, încălzirea globală face ca teritoriul arctic, locuit în principal de inuiți, să devină mai accesibil mineritului și transportului maritim, scrie News.ro.
"Acesta este un loc bogat în cultură, cunoștințe tradiționale, minerale esențiale și alte resurse de care avem nevoie pentru a construi împreună economia de mâine", a declarat șeful guvernului canadian, care a spus că este "un moment important în istoria Nunavut" și "în istoria țării".
"Cu acest control sporit, veți avea un cuvânt mai important de spus și veți cunoaște o mai mare prosperitate", a declarat Justin Trudeau în fața reprezentanților inuiți în cadrul unei ceremonii la Iqaluit, capitala Nunavut.