Germania este pe cale să pună bazele celei mai mari armate convenționale din Europa în cadrul NATO, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, după investiții masive decise în urma invaziei ruse în Ucraina, relatează AFP.
În prezent, alături de Statele Unite, Germania furnizează "cu siguranță cea mai mare contribuție" Alianței Nord-Atlantice, a afirmat liderul social-democrat într-un interviu acordat televiziunii publice ARD după summitul G7, scrie Agerpres.
"Cea mai mare armată convențională din Europa din cadrul NATO este pe cale să fie construită, iar acest lucru este important pentru capacitatea de apărare a NATO în ansamblu", a adăugat el în cadrul acestui interviu.
În urma declanșării invaziei ruse pe 24 februarie, guvernul de la Berlin a anunțat crearea unui fond excepțional de 100 de miliarde de euro care are drept scop modernizarea armatei sale, Bundeswehr, ale cărei echipamente sunt învechite.
"Vom cheltui în medie între 70 și 80 de miliarde de euro anual pentru apărare", a adăugat el. "Și Germania va fi atunci țara care investește cel mai mult în acest domeniu", a insistat el.
Pentru cea mai importantă economie europeană, este vorba despre asigurarea apărării teritoriului său și îndeplinirea angajamentelor față de Alianța Nord-Atlantica, prin realizarea obiectivului alocării în fiecare an a 2% din PIB-ul național pentru apărare.
Deblocarea a 100 de miliarde de euro pentru armata națională constituie o schimbare majoră de direcție pentru Germania, care în ultimii ani și-a respectat cu greu angajamentele față de NATO în acest domeniu, atrăgând cu regularitate nemulțumirea Statelor Unite.
De la sfârșitul Războiului Rece, Germania a redus semnificativ dimensiunea armatei sale, de la aproximativ 500.000 la cât se cifra aceasta la reunificarea țării în 1990, la doar 200.000 în prezent. Invazia Ucrainei a acționat însă ca un electroșoc într-o țară cufundată în pacifism după ororile regimului nazist