Economistul șef al Băncii Angliei: Britanicii trebuie să accepte că acum sunt mai săraci

Economistul șef al Băncii Angliei: Britanicii trebuie să accepte că acum sunt mai săraci
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 apr 2023

Companiile și lucrătorii din Marea Britanie încearcă să transfere impactul inflației de la unii la alții, iar asta riscă să ducă la o inflație persistentă, consideră Huw Pill, economistul șef al Băncii Angliei, transmite CNBC.

”Acum ne confruntăm cu acea reticență de a accepta că da, avem cu toții o situație mai proastă, că toți trebuie să suportăm impactul”, a spus Pill într-un episod din Columbia Law School și podcast-ul ”Beyond Unprecedented” al Centrului Millstein, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News
Amendă istorică pentru British American Tobacco CITEȘTE ȘI Amendă istorică pentru British American Tobacco

”Să încercăm să transferăm acel cost către unul dintre compatrioții noștri și să spunem, vom fi bine, dar ei vor trebui să ne suporte partea, ca la jocul dă mai departe pachetul... este ceea ce generează inflație”, a arătat el.

Pill a discutat despre ”seria de șocuri inflaționiste” care a alimentat inflația în ultimele 18 luni, de la întreruperea aprovizionării cauzate de pandemie și programele guvernamentale de sprijin pentru gospodării care stimulează cererea, până la invazia rusă în Ucraina și creșterea rezultată a prețurilor energiei în Europa.

Aceasta a fost urmată de vremea nefavorabilă și de un focar de gripă aviară, care au determinat creșterea prețurilor alimentelor.

Dar Pill a spus că nu aceasta este toată povestea și că este ”normală” schimbarea comportamentului celor care stabilesc prețuri și salarii în economii, inclusiv Regatul Unit și SUA, atunci când costurile vieții, cum ar fi facturile energiei, cresc, lucrătorii cer salarii mai mari și afacerile măresc prețurile.

”Desigur, acest proces se înfrânge singur, în cele din urmă”, a spus Pill.

VIDEO Profit Health.forum.- Accesul la servicii medicale rămâne limitat, pacienții nu înțeleg diagnosticul, fondurile sunt la nivelul țărilor din Africa, 1 din 4 pacienți este tratat prin suprataxă. Cum poate fi recâștigată încrederea CITEȘTE ȘI VIDEO Profit Health.forum.- Accesul la servicii medicale rămâne limitat, pacienții nu înțeleg diagnosticul, fondurile sunt la nivelul țărilor din Africa, 1 din 4 pacienți este tratat prin suprataxă. Cum poate fi recâștigată încrederea

El a adăugat că Regatul Unit, care este un importator net de gaze naturale, s-a confruntat cu o situație în care mărfurile pe care le cumpără din restul lumii s-au scumpit mult în raport cu ceea ce vinde restului lumii, în primul rând servicii.

Regatul Unit importă aproape jumătate din alimente.

”Dacă ceea ce cumperi s-a scumpit mult în raport cu ceea ce vinzi, vei fi mai rău”, a spus Pill.

viewscnt
Afla mai multe despre
marea britanie
saraci