Compromis la reuniunea G20 a miniștrilor Finanțelor de la Fukuoka și avertisment cu privire la tensiuni comerciale

Compromis la reuniunea G20 a miniștrilor Finanțelor de la Fukuoka și avertisment cu privire la tensiuni comerciale
scris 10 iun 2019

Reuniunea G20 a miniștrilor Finanțelor relevă, într-o atmosferă întunecată de diferendul chinezo-american, ”riscuri” legate de agravarea tensiunilor comerciale, în pofida reticențelor Statelor Unite, relatează AFP.

Acesta este doar un rând în comunicatul final de duminică, dar care a provocat deliberări îndelungi și ”complicate”, potrivit unor participanți. ”Contextul era tensionat, negocierile au durat treizeci de ore”, a precizat o sursă apropiată discuțiilor.

Urmărește-ne și pe Google News

”Creșterea mondială pare să se stabilizeze (...), însă ea rămâne slabă, iar riscurile unei deteriorări rămân. Mai ales tensiunile comerciale și geopolitice s-au intensificat”, scriu miniștrii Finanțelor și conducătorii băncilor centrale din țările membre G20, reuniți în weekend în Japonia, scrie News.ro.

Demitere rapidă: Dăncilă a decis să îl demită pe Remus Borza din funcția de consilier onorific pe probleme economice CITEȘTE ȘI Demitere rapidă: Dăncilă a decis să îl demită pe Remus Borza din funcția de consilier onorific pe probleme economice

”EI ÎMPOTRIVA TUTUROR”

Tonul disonant este dat de cei care au bulversat ordinea multilaterală - Statele Unite, convinse că partea comercială nu este de vină, în resentimentul economic actual, în fața unor parteneri care agită la unison pericolul escaladei între Beijing și Washington.

”N-aș spune că sunt ei împotrova tuturor, dar așa pare foarte mult”, a declarat câtorva jurnaliști comisarul european însărcinat cu Afaceri Economice Pierre Moscovici.

”Nu era o sarcină ușoară, nu este perfect, dar este un rezultat bun”, a comentat el. ”Am depus eforturi să ne reflectăm în comunicat voința de a lupta împotriva protecționismului”.

”Toate dezbaterile noastre au arătat foarte marea preocuare cu privire la riscul unui război comercial”, a confirmat ministrul francez de Externe Bruno le Maire.

Același ton din partea lui Christine Lagarde, directoarea generală a Fondului Minetar Internațional (FMI). ”Principalele amenințări provin de la tensiuni comerciale persistente”, a insistat ea, într-un comunicat. ”Drumul care ne așteaptă rămâne precar”.

China, la rândul său, s-a arătat ”discretă” în timpul reuniunii, potrivit lui Moscovici.

Secretarul american al Trezoreriei Steven Mnuchin s-a întâlnit la Fukuoka cu guvernatorul Băncii centrale chineze Yi Gang și a evocat mai târziu pe Twitter odiscuție ”constructivă” și ”deschisă despre probleme comerciale”.

Însă, a avertizat el, nu sunt de așteptat progrse înainte de summitul G20 prevăzut la sfârșitul lui iunie la Osaka - cel mai înalt nivel, de stat, la care se vor desfășura lucrurile, între președintele american Donald Trump și omologul său chinez Xi Jinping.

PROGRESE ÎN PRIVINȚA GAFA

În așteptarea unei eventuale rezolvări a conflictului între primele două puteri mondiale, marile bănci centrale, ai căror guvernatori au fost prezenți la Fukuoka, sunt pregătiți să acționeze la nevoie, în pofida faptului că marja le este limitată, în măsura în care au desfășurat mijloace în masă de la criza financiară din urmă cu zece ani.

Guvernatorul Băncii Japoniei Haruhiko Kuroda și-a anunțat din nou vigilența cu privire la ”incertitudini”.

Alt subiect-far al acestui G20 al Finanțelor a fost reforma taxării domeniului digital, iar consensul a părut să domine întâlnirea, în pofida faptului că țările rămân împărțite asupra metodei.

Marii trezorieri ai economiilor majore din lume au promis să-și ”dubleze eforturile” pebtru ”a repune justiția fiscală pe scena lumii”, potrivit lui Bruno Le Maire.

Obiectivul este să se ajungă la un acord până în 2020, un progrs făcut posibil de schimbarea atitudinii Statelor Unite, care blocau negocierile de ani de zile.

Taxarea Facebook, Google și altor multinaționale din domeniul diigtal (GAFA) nu în funcție de prezența fizică, de locul unde se află birourile lor, ci de locul în care își obțin veniturile este ideea.

”Este indispensabil” să se instaureze această fiscalitate a digitalului ”și este la fel de indispensabil să avem o fiscalitate minimă la impozitarea societăților (multinaționale) în lupta în forță împotriva evaziunii fiscale care-i revoltă pe bună dreptate pe compatrioții noștri”, a declarat Le Maire.

Însă continuă să rămână divergențe importante asupra mijloacelor de aplicare. Washingtonul privilegiază o abordare foarte largă și nu se limitează la sectorul digital.

”Bineînțeles, există probleme de rezolvat, dar, dacă noi continuăm în acest ritm, este fezabil”, a apreciat Pierre Moscovici. "Este mai mult ca fezabil, este necesar să se încheie un acord în 2020”.

viewscnt
Afla mai multe despre
g20
fukuoka