Comisia pentru bursă și valori mobiliare (SEC) a emis o citație pentru miliardarul indian Gautam Adani și un nepot al acestuia, acuzați într-un dosar federal de dare de mită, arată un document depus la instanță, transmite Reuters.
SEC îl acuză pe liderul Grupului Adani și pe nepotul său, Sagar Adani, că ar fi oferit ca mită sute de milioane de dolari pentru a sprijini una dintre companiile Adani, promovând în mod fals respectarea principiilor anti-corupție în legătură cu o ofertă de obligațiuni de 750 de milioane de dolari, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Citația impune un răspuns în termen de 21 de zile, conform documentului depus miercuri la Tribunalul Federal din Districtul de Est din New York.
SEC solicită sancțiuni financiare și interdicții pentru Adani și nepotul său de a deține funcții în companii listate.
Grupul Adani a respins acuzațiile ca fiind "nefondate," precizând că acestea vizează un singur contract al Adani Green Energy, care reprezintă aproximativ 10% din afacerea sa, și că alte companii din conglomerat nu sunt implicate.
Procurorii federali au emis mandate de arestare pentru Gautam și Sagar Adani, acuzându-i că au participat la un complot de 265 de milioane de dolari pentru a mitui oficiali indieni și a obține contracte de furnizare de energie cu profituri estimate la 2 miliarde de dolari pe 20 de ani.
Criza este a doua în ultimii doi ani care lovește conglomeratul Adani, iar impactul a fost imediat: miliarde de dolari au fost șterse din valoarea de piață a companiilor Adani Group, iar președintele Kenyei a anulat un proiect masiv de aeroport cu grupul.