Cancelarul german Olaf Scholz vrea să reia "în curând" dialogul cu președintele rus Vladimir Putin pentru a discuta despre conflictul din Ucraina, informează dpa.
Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România era, în septembrie 2024, de 1.266.808, cu 1.413 mai puține comparativ cu luna anterioară, peste 63% dintre acestea fiind în administrația publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF).
Instrucțiunile formularului 205 vor fi actualizate de ANAF cu mențiunea că persoanele juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidența contabilă, plătitori de venituri pentru cedarea folosinței bunurilor și care au obligația de a calcula, reține, declara și plăti impozitul corespunzător sumelor plătite prin aplicarea cotei de 10%, trebuie să declare anual către Fisc impozitul reținut prin D205, prevede un proiect de ordin al președintelui ANAF.
Sindicaliștii Europol anunță că angajații serviciilor județene și ai Serviciului Municipiului București din cadrul Arhivelor Naționale ale României intră, începând de luni, în grevă generală, deoarece, după greva de avertisment, ”reprezentanții MAI nu au dat dovezi clare că ar aborda problemele existente în serviciile județene ale Arhivelor Naționale”. Sinficaliștii anunță că este un moment istoric, fiind prima grevă generală din istoria de 192 de ani a Arhivelor Naționale ale României și a M.A.I.
Scandal la Muzeul Peleș - Ministerul Culturii va trimite Corpul de Control pentru a verifica dacă există o rețea a angajaților care s-ar ocupa cu revânzarea biletelor de intrare.
Agenția online de turism Booking.com analizează posibilitatea reducerii de locuri de muncă ca parte a unui proces de revizuire a structurii sale organizaționale, a declarat compania, citată de Reuters.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează până luni dimineața zone din cinci județe, un alt Cod galben de ninsori viscolite în alte cinci județe, precum și o informare de vânt și precipitații moderate cantitativ, valabilă la nivelul întregii țări.
România va avea un nou Cod Silvic, cu modificări care vor permite personalului silvic să fie încadrat în fosta grupă I de muncă, dar și garanția accesului liber în orice pădure din țară, la pas sau cu bicicleta sau împădurirea terenurilor despădurite și abandonate de proprietari și interzicerea tăierilor la ras în toate ariile protejate.
Echipa de tranziție a președintelui ales al SUA, Donald Trump, a pregătit ordine executive și proclamații privind retragerea țării din acordul climatic de la Paris și reducerea dimensiunii unor monumente naționale pentru a permite mai multe foraje și exploatări miniere, scrie publicația americană The New York Times (NYT), potrivit Reuters.
Cei 27, reuniți la un summit la Budapesta, au lansat vineri un vast plan de reforme inspirat de către Mario Draghi, în vederea unei relansări a economiei europene, amenințată de un război comercial cu Statele Unite ale lui Donald Trump, relatează AFP.