Sondaj: Susținătorii rămânerii Marii Britanii în UE câștigă teren după moartea deputatei Jo Cox

Sondaj: Susținătorii rămânerii Marii Britanii în UE câștigă teren după moartea deputatei Jo Cox
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 iun 2016

Susținătorii rămânerii în Uniunea Europeană a Marii Britanii au câștigat teren, în primul sondaj de opinie efectuat după uciderea deputatei Jo Cox, dezbaterile fiind reluate cu cinci zile înainte de referendumul din 23 iunie, relatează Bloomberg.

Astfel, 45% dintre britanici au spus că vor ca țara lor să rămână în UE, iar 42% s-au exprimat împotrivă, potrivit sondajului telefonic efectuat vineri și sâmbătă, în rândul a 1.001 de adulți, de către firma Survation pentru publicația Mail, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Sondajul marchează o inversare a pozițiilor comparativ cu cercetarea precedentă a Survation, care fusese publicat chiar înainte ca pro-europeana Cox, membră a Partidului Laburist, să fie împușcată și înjunghiată, joi, la o întâlnire cu alegătorii în districtul său electoral din nordul Angliei.

Uciderea acesteia a dus la suspendarea campaniei, care a devenit tot mai tensionată odată cu apropierea datei referendumului.

În săptămâna anterioară uciderii deputatei, sondajele arătau o creștere a sprijinului pentru Brexit.

VIDEO Constantin Rudnițchi, la Profit LIVE, despre impactul Brexit la nivel european CITEȘTE ȘI VIDEO Constantin Rudnițchi, la Profit LIVE, despre impactul Brexit la nivel european

Un sondaj al YouGov, comandat de Sunday Times, al treilea de dinaintea atacului, a arătat 44% din voturi pentru rămânere și 43% pentru ieșire.

Dezbaterile publice au fost reluate sâmbătă seară. Premierul David Cameron a scris în Sunday Telegraph că ”nu va fi cale de întoarcere”, de la ieșirea din UE și că acest fapt va declanșa probabil o recesiune.

Ministrul Justiției, Michael Gove, care susținere Brexit-ul, a declarat pentru acdeeași publicație că în loc de recesiune Marea Britanie va înflori în afara UE și a cerut populației ”să voteze pentru speranță”.

Pe de altă parte, directorul general al grupului de publicitate WPP Martin Sorrell, și președintele băncii Barclays, John McFarlane, se află printre lideri de afaceri care au semnat o scrisoare deschisă potrivit căreia ”apartenența la UE este bună pentru afaceri și pentru locurile de muncă în Marea Britanie”, a relatat Sunday Times, în baza unui draft al scrisorii.

O scrisoare adresată publicației Sun, duminică, semnată de 37 de șefi de companii, între care cel al Patisserie Holdings, Luke Johnson, afirmă că firmele mici vor înflori după ce vor scăpa de ”cămașa de forță” a Bruxelles-ului.

Cele mai mari bănci din lume vor cere traderilor să lucreze în noaptea de după referendumul privind Brexit CITEȘTE ȘI Cele mai mari bănci din lume vor cere traderilor să lucreze în noaptea de după referendumul privind Brexit

Cox, într-un articol publicat cu patru zile înainte de moarte, publicat duminică de Mail, a cerut votanților ”să nu creadă” că votul pentru ieșirea din UE va rezolva problemele imigrației, principalul argument avansat de tabăra pro-Brexit.

“Putem face mult mai multe pentru a rezolva atât nivelul cât și impactul imigrației prin rămânerea în UE”, a scris ea.

Thomas Mair, de 52 de ani, care locuiește în districtul electoral al lui Cox, a fost pus sub acuzare sâmbătă pentru uciderea acesteia.

În urma atacului, politicienii au încercat să promoveze unitatea, iar Parlamentul se va reuni luni pentru a-i aduce un omagiu deputatei Jo Cox.

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
sondaj
britanie