Rio de Janeiro declară stare de urgență financiară și cere fonduri federale înaintea Olimpiadei

Rio de Janeiro declară stare de urgență financiară și cere fonduri federale înaintea Olimpiadei
scris 18 iun 2016

Guvernatorul statului Brazilian Rio de Janeiro a declarat stare de urgență financiară și a cerut fonduri de la Guvernul federal pentru a-și îndeplini obligațiile în ceea ce privește asigurarea serviciilor publice pe timpul Jocurilor Olimpice, care vor începe pe 5 august, scrie Reuters.

Rio de Janeiro se află în stare de "calamitate publică în sectorul admnistrației financiare" și necesită măsuri de urgență pentru a evita "un colaps total în domeniile securității publice, sănătății, educației, transportului și administrației mediului", potrivit unui decret semnat de guvernatorul Francisco Dornelles.

Urmărește-ne și pe Google News

Veniturile statului, asigurate în cea mai mare parte de industria petrolului, s-au prăbușit în ultimii 2 ani, afectate de declinul cotațiilor aurului negru.

Anunțul privind starea de urgență financiară a fost lansat la două zile după vizita președintelui interimar al Braziliei, Michel Temer, care a asigurat că Guvernul federal va dispune măsuri pentru ca Rio să își respecte obligațiile pentru desfășurarea fără probleme a Jocurilor Olimpice.

FOTOREPORTAJ România – Elveția 1-1. Cât de bine e și pentru cine CITEȘTE ȘI FOTOREPORTAJ România – Elveția 1-1. Cât de bine e și pentru cine

"Starea de urgență financiară nu va afecta în niciun fel proiectele demarate pentru Jocurile Olimpice, sau angajamentele asumate de orașul Rio de Janeiro", a spus primarul orașului, Eduardo Paes, într-un post pe Twitter.

Mário Andrada, directorul de comunicare al Rio 2016, a precizat la rândul s[u că Olimpiada nu va fi afectată de instituirea stării de urgență financiară.  

"Știam încă de anul trecut că statul Rio se află într-o situație financiară critică. Lucrăm cu ei în fiecare zi, iar autoritățile locale și-au îndeplinit toate obligațiile pentru Olimpiadă", a spus Andrada, citat de Washington Post.

Aproximativ 500.000 de vizitatori străini sunt așteptați la Jocurile Olimpice de la Rio, care vor debuta la începutul lunii august, într-o perioadă în care Brazilia se confruntă cu cea mai gravă recesiune începând cu anii 1930, dar și cu o criză politică, criză care, luna trecută, a condus la suspendarea, de către Parlament, a președintelui Dilma Rousseff.

viewscnt
Afla mai multe despre
rio de janeiro
olimpiada
jocuri olimpice
stare de urgenta
criza financiara