Valoarea tranzacțiilor imobiliare din piața locală s-a ridicat anul trecut la 850 milioane euro, în creștere cu 31% față de anul precedent, profilul investitorilor interesați de piața imobiliară locală fiind în plin proces de diversificare, astfel că aproape 70% din valoarea tranzacțiilor au fost realizate de investitori din afara Europei, din țări precum Singapore, Africa de Sud sau Statele Unite ale Americii.
În urmă cu zece ani, la momentul aderării României la Uniunea Europeană, cei mai activi investitori proveneau din Austria, alte surse importante de capital pentru piața imobiliară fiind în țări precum Germania, Franța sau Marea Britanie.
Anul trecut, în topul celor mai mari investitori în piața locală s-au situat grupurile Growthpoint și NEPI din Africa de Sud, GIC din Singapore sau americanii de la Lone Star, proprietarii companiei GTC, alături de companii europene precum Catinvest (din Franța) sau PPF Real Estate (din Republica Ceha).
„Pentru piața imobiliară, anul 2016 a fost încurajator prin prisma unei lichidități în creștere. Spectrul investitorilor care au cumpărat active de dimensiuni semnificative în România s-a lărgit, tendință care ne așteptăm să se mențină și în 2017. Randamentul investițiilor este constant, ceea ce contribuie la crearea unui mediu stabil și predictibil pentru potențialii cumpărători”, afirmă Tim Wilkinson, Partner, Capital Markets, DTZ Echinox.
Randamentele pentru proprietățile prime din București se situează la nivelul de 7% pe segmentul de retail, respectiv 7.25% pe segmentul de birouri. Față de randamentele din alte capitale din regiune (Varșovia, Praga, Bratislava și Budapesta) randamentele din București sunt mai ridicate, în medie, cu 140 de puncte procentuale pe segmentul de birouri, respectiv 180 de puncte procentuale pe segmentul de retail.
Segmentul de birouri a fost în 2016 cel mai atractiv, cu o pondere de 44% din valoarea tranzacțiilor, fiind urmat de retail (31%) și industrial (25%).
Din totalul volumului investițional, București a atras 77%, cele mai tranzacționate proprietăți fiind clădirile de birouri. În orașele regionale, interesul investitorilor a fost atras de segmentul spațiilor de retail, fiind tranzacționate centre comerciale localizate în Sibiu, Craiova, Piatra Neamț și Arad.