Cu Ioan Niculae în închisoare, business-ul Interagro s-a redus cu 80%

Cu Ioan Niculae în închisoare, business-ul Interagro s-a redus cu 80%
scris 6 iun 2016

Firmele din sectorul agricol InterAgro SA și InterAgro SRL, cele mai importante companii din portofoliul omului de afaceri Ioan Niculae, unul dintre cei mai bogați români, astăzi în închisoare, au înregistrat anul trecut afaceri cumulate de 649,6 milioane de lei (144 de milioane de euro), în scădere cu 80,6% față de nivelul din 2014, de 3,35 miliarde de lei (740 de milioane de euro).

InterAgro SA a inregistrat o scădere de 84,4% a cifrei de afaceri față de 2014, până la 275 de milioane de lei, și o creștere de 2,8 ori a pierderilor, până la 59,1 milioane de lei. Datoriile au scăzut ușor, cu 2,3%, până la 1,17 miliarde de lei, conform datelor transmise de companie către Ministerul Finanțelor.

Urmărește-ne și pe Google News

Cealaltă companie, InterAgro SRL, a avut o cifră de afaceri de 374,5 milioane lei în 2015, în scădere cu 76,4% față de afacerile din 2014. Pierderile au scăzut cu 35,2%, până la 104,6 milioane de lei, arată news.ro.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Numărul angajaților InterAgro SRL s-a înjumătățit anul trecut față de 2014, până la 712, iar datoriile au scăzut cu 13,7%, la 1,45 miliarde lei.

Guvernul recunoaște că terenurile Agrocomplex au fost calamitate în 2008, Porumboiu așteaptă despăgubiri de peste 3,5 milioane lei CITEȘTE ȘI Guvernul recunoaște că terenurile Agrocomplex au fost calamitate în 2008, Porumboiu așteaptă despăgubiri de peste 3,5 milioane lei

InterAgro SA și InterAgro SRL au intrat în insolvență la începutul acestui an. Cele două entități aveau, la sfârșitul anului trecut, datorii cumulate de 2,6 miliarde lei (588 milioane euro).

Din grupul InterAgro fac parte cele șase combinate de îngrășăminte chimice ale lui Ioan Nicolae, închise aproape în totalitate: Viromet, Donau Chem, Amurco, Ga-Pro-Co, Nitroporos și Chem Gas.

Niculae a fost condamnat definitiv, în aprilie 2015, la doi ani și șase luni de închisoare în dosarul "Mită pentru PSD, în care a fost găsit vinovat pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale din 2009 a candidatului PSD Mircea Geoană.

Totodată, Niculae este cercetat în dosarul Romgaz-InterAgro pentru instigare la abuz în serviciu, sustragere de sub sechestru și spălare de bani.

Potrivit procurorilor DIICOT, în perioada 2006-2010, Varujan Vosganian și Adriean Videanu, în calitate de miniștri ai Economiei, au aprobat și susținut în Guvern măsuri care au sprijinit interesele unui grup infracțional constituit de Niculae și care ar fi adus beneficii de sute de milioane de euro grupului InterAgro.

viewscnt
Afla mai multe despre
niculae
interagro
pierderi
inchisoare