Enache Pirtea & Asociații: Proiecții privind proiectele de modificare a Legilor Justiției

După cum deja se poate observa analizând presa on-line, precum și comunicatele oficiale emise de către diverse instituții ale statului, Ministrul Justiției a anunțat punerea în dezbatere publică a propunerilor pentru modificarea celor trei legi ale justiției: Legea privind Statutul magistraților, Legea privind organizarea judiciară și Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii. Ministrul Justiției a anunțat că până la data de 31 martie 2021 întreg corpul magistraților și toate persoanele avizate sunt invitate să dezbată aceste proiecte astfel încât, într-un final, să se poată reda „dreptul cetățenilor de a dispune de o justiție funcțională”.

Deja menționate în diferite publicații, semnalăm și noi pe scurt care sunt principalele modificări care se intenționează a fi aduse Legilor Justiție, precum și punctul nostru de vedere asupra principalelor propuneri, din perspectiva profesională a avocaților de business, care se „lovesc” în activitatea de zi cu zi de problemele justiției din România, de mentalitățile și prejudecățile magistraților și, pe alocuri, de anumite frustrări care își pot avea „rădăcinile” tocmai în disfuncționalitatea justiției actuale din România.

1. Modificările principale propuse în proiectul Legii privind statutul magistraților:
   • este întărit rolul CSM în organizarea concursurilor, prin intermediul Institutului Național al Magistraturii, astfel atribuind puteri sporite INM;
   • modalitățile de intrare în magistratură fără concurs sunt eliminate, cu excepția magistraților pensionari la instanțe cu un număr mare de posturi vacanțe;
   • schema de pensionare anticipată a magistraților este eliminată;
   • pragul de vechime este micșorat pentru procurorii cu funcții de rang înalt;
   • se ridică la rang de lege unele proceduri de numire a procurorilor cu rang înalt – Președintele României este obligat să își motiveze refuzurile de numire în funcție și se fixează un termen de 60 de zile pentru emiterea decretelor prezidențiale în procedura numirii/revocării din funcțiile de conducere; se introduce posibilitatea atacarii în instanță a decretului de revocare în cazul procurorului de rang înalt;
   • se revine la procedura de concurs pentru a accede la funcția de judecător în cadrul ICCJ; judecătorii ICCJ trebuie să dispună de dublă specializare;
   • durata funcțiilor de conducere crește de la 3 la 4 ani;
   • rolul procurorului general crește.
2. Modificările propuse în cuprinsul Legii privind organizarea judiciară:
3. se propune desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) – se reglementează modul de transfer al cauzelor către celelalte parchete, situația privind personalul structurii și regimul juridic al diverselor acte procedurale efectuate în procedura;
4. se reglementează, în mod detaliat, motivele de revocare precum și procedura de revocare a procurorilor numiți în cadrul DNA și DIICOT și se stabilesc criterii pentru a verifică modul de exercitare necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției;
5. se abandonează soluția privind compunerea completelor de judecată în apel din 3 judecători, revenind la formulă de 2 judecători;
6. se limitează posibilitatea infirmării soluției procurorului de către procurorul ierarhic superior la motivele de nelegalitate;
7. se elimina restricțiile care privesc libertatea de exprimare a magistraților, introdusă în anul 2018;
8. se introduce procedura detaliată de numire în funcție în cadrul DIICOT/DNA, astfel uniformizand regulile de recrutare sau selecție a procurorilor din cele două direcții, din perspectiva condițiilor de numire (de exemplu: pregătire profesională, reputație, absența sancțiunilor disciplinare în ultimii 3 ani, o vechime de cel puțîn 7 ani în funcția de procuror/judecător);
9. se introduc clarificări privind auditarea de repartizare a cauzelor judiciare;
10. se uniformizează regulile privind salariul de baza și sporurile ofițerilor și agenților de poliție judiciară, detașați în cadrul Ministerului Public, stabilind că salariul de baza și sporurile ofițerilor și agenților de poliție judiciară detașați în cadrul parchetelor sunt cele prevăzute pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul DNA, intervenția legislativă având la baza considerente de echitate.
11. aspectele generale și comune ale carierei magistraților sunt de competență plenului iar cele specifice carierei – a celor două secții;
12. se revizuiesc normele privind conducerea Inspecției Judiciare – se introduce concursul că mod de selecție a șefilor și tot prin concurs vor fi numiți și directorii de direcție din IJ;
13. se trece la un sistem de lucru în 2 sesiuni ordinare și extraordinare în CSM, la nevoie – în perioada dintre sesiuni, membrii CSM își desfășoară activitatea la instanțe;
14. se revine la sistemul tradițional de 2 ani de pregătire în cadrul INM (în loc de 4 ani, cum este în prezent);
15. se reduce pragul vechimii procurorilor de rang înalt de la 15 ani la 12 ani;
16. mandatul procurorilor este mărit de la 3 la 4 ani;
17. se elimina restricția privind dreptul Președintelui României de a refuză propunerile venite de la Ministerul Justiției;
18. procurorul ierarhic superior va putea infirmă soluția procurorului de caz doar pe criterii de legalitate, nu și pe motive de temeinicie, cum este în prezent.
19. Modificările propuse a fi aduse Legii privind CSM:

Ar trebui menționat și faptul că la finalul lunii septembrie 2020, mai exact în data de 30.09.2020, a fost emis de către Comisia Europeană și Raportul din 2020 privind statul de drept, iar în cadrul Capitolului consacrat situației statului de drept în România se precizează faptul că: „În 2020 guvernul și-a reafirmat angajamentul de a relua reformele în domeniul justiției după regresele înregistrate în perioada 2017-2019. […] Continuă să fie luate măsuri controversate, care au un impact negativ asupra independenței sistemului judiciar, cum ar fi înființarea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție, însărcinată exclusiv cu urmărirea penală a infracțiunilor comise de judecători și procurori. Faptul că aceste măsuri sunt în continuare aplicate sporește nesiguranță cu privire la funcționarea sistemului de justiție, mai ales din perspectiva efectului lor cumulat. În plus, unele dintre aceste măsuri pot, de asemenea, să se reverbereze negativ asupra personalului care lucrează în domeniul justiției, cu consecințe asupra eficienței acestuia […] Modificările propuse a fi aduse Codului penal și Codului de procedura penală creează insecuritate cu privire la eficacitatea cadrului juridic în materie de lupta anticorupție, motiv pentru care este important să se identifice soluții juridice și la nivelul politicilor prin care să se dea curs deciziilor-cheie ale Curții Constituționale în acest domeniu […] Societatea civilă a avut un rol important în apărarea statului de drept în România”.

Această prezentare succintă a concluziilor acestui Raport devoalează (dacă mai era un secret pentru cineva) faptul că, în continuare, la nivelul Uniunii Europene se consideră că în România justiția nu funcționează în cele mai bune condiții, că anumite modificări propuse Codului Penal și Codului de Procedura Penală pot impacta în mod negativ lupta împotriva corupției și că mai ales rolul societății civile ar trebui să fie unul mai important și mai semnificativ atunci când este vorba despre apărarea statuli de drept în România.

Astfel, la o prima analiză a modalității în care Ministerul Justiției a înțeles să modifice cele 3 legi anterior menționate, se poate concluziona că acesta a procedat în concordanță cu opinia Comisiei Europene în momentul în care a înțeles să pună în discuție publică toate modificările, acordând și un termen destul de lung (31.03.2021) până la care magistrații, ceilalți profesioniști din justiție și societatea civilă să își poată exprimă punctul de vedere. Posibil că Ministerul Justiției să fi înțeles (dându-le curs) și recomandările GRECO din 2019 cu privire la îmbunătățirea transparenței procesului legislativ, prin dezvoltarea în continuare a regulilor privind dezbaterile, consultările și audierile publice, prin asigurarea publicității în timp util a proiectelor legislative și a amendamentelor la acestea precum și prin luarea măsurilor corespunzătoare pentru că procedura de urgență să fie aplicată cu titlu de excepție și într-un număr limitat de cazuri.

*

Cât privește analiza modificărilor propuse, cea mai disputată, discutată și disecată modificare este cea privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ).

Avocatul General al CJUE, Michal Bobek, a arătat deja faptul că înfiintarea Secției Speciale pentru investigarea magistraților este contrară dreptului Uniunii Europene. S-a considerat că este dificil de susținut că înființarea SIIJ a fost justificată în mod clar, neechivoc și accesibil. Avocatul General a arătat că înființarea Secției trebuie să corespundă unei justificări deosebit de importante, transparente și reale. Odată îndeplinit acest criteriu, este în plus imperativ că organizarea, compunerea și funcționarea unei asemenea secții să se conformeze unor garanții de natură să evite riscul unor presiuni exterioare asupra puterii judecătorești.

Trei asociații de magistrați, Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR), Asociația Magistraților din România (AMR) și Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) susțîn că modificările la Legile Justiției conțîn propuneri ce constituie un regres inacceptabil în materia independenței Justiției. Totodată, se arată că „desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție nu este motivată și nu garantează în niciun fel că judecătorii și procurorii nu vor mai fi interceptați, urmăriți penal și trimiși în judecată pentru a fi influențați cu privire la soluțiile pe care le pronunță” și că „alegerea membrilor CSM de către toți judecătorii, indiferent de gradul de jurisdicție, golește de conținut reprezentativitatea acestora în cadrul Consiliului și anulează importantă votului fiecărui judecător”.

Cele 3 asociații au menționat de mai multe ori, de-a lungul timpului, că înființarea SIIJ a fost o garanție necesară pentru independența justiției, în condițiile în care magistrații au fost anchetați pentru soluțiile pronunțate, secretul deliberarii a fost încălcat de procurorii DNA, au existat magistrați trimiși în judecată și suspendați din funcție pentru fapte nedeterminate sau pentru fapte ce nu există ori pentru hotărârile date, după cum au existat magistrați ce au fost interceptați de procurorii DNA în timpul și în legătură cu cauzele pe care le aveau de soluționat, inclusiv pe durate extrem de lungi de timp.

Și în Camera Deputaților s-a încercat desființarea SIIJ însă propunerea legislativă inițiată de 41 de parlamentari a fost respinsă în cursul lunii iunie 2020 cu 167 voturi pentru, 97 împotriva și 25 de abțineri.

De asemenea relevant, conform bilanțului Ministerului Public pe anul 2019 SIIJ a finalizat cu rechizitorii doar două dintre cele 417 dosare soluționate, celelalte 415 fiind clasate [notă: dorim să menționăm și în acest context că astfel de statistici demonstrează, volens nolens,  că nu principiul aflării adevărului este fundamentul activității Parchetului ci producția de (cât mai multe) rechizitorii, aspect reprobabil și contrar CEDO și Constituției României].

Punctul nostru de vedere este că nu este argumentată în mod credibil excluderea de plano a unui serviciu care să se ocupe exclusiv cu cercetarea cazurilor în care sunt implicați magistrații (și mai ales judecătorii), în contextul în care mai ales aceștia din urmă trebuie, pentru bunul mers al Justiției pe care (doar) ei o reprezintă, să nu fie supuși la niciun fel de presiuni (prin demararea unor anchete pur formale, prin interceptări de lungă durata și pe baza unor motivații formale, prin acuzații ce țîn de procesul de deliberare etc.). De altfel, acest serviciu a existat în cadrul DNA încă din anul 2014, funcționând cu o schemă de personal relativ similară SIIJ că și număr de procurori și polițiști judiciari, având activități specifice în domeniul Justiției (și cu precădere al magistraților judecători), însă operând sub imperiul unor reguli interne extrem de obscure și care, odată ce au devenit publice, au generat reacții extrem de controversate în rândul magistraților.

În același sens, este de avut în vedere și argumentul extrem de relevant al faptului că un astfel de Serviciu distinct (pe același palier organizațional cu SUPC, DNA sau DIICOT și care să nu aibă și procurori de ședința proprii) ar putea asigura echilibrul judiciar dezirabil în cadrul actului de justiție, în sensul în care este de neconceput că judecătorul de scaun să fie interceptat sau anchetat chiar de către procurorul care susține acuzarea, fiind evident pus într-o poziție de inferioritate față de acesta, aspect contrar și nepermis în cadrul unor proceduri judiciare penale care se doresc, la nivel principial, loiale și față de apărare.

Pe de altă parte, în anul 2019 Comisia de la Veneția a precizat că nu ar fi avut probleme cu înființarea unui nou parchet specializat în România dacă ar fi existat o „justificare obiectivă și plauzibilă” sau „motive plauzibile legate de bună administrare a justiției”, aspect care vine așadar să lămurească faptul că nu SIIJ însuși este o problema ci faptul că, la nivel european, nu a existat o comunicare eficientă (sau coerentă) a Statului Român privind motivele și scopul înființării acestei Secții autonome.

*

O altă rectificare stipulată în cuprinsul proiectelor de modificare a legilor justiției privește procedura de numire și revocare a procurorilor șefi.

Cu privire la această procedura se menționează la art. 149: (1) După emiterea avizului Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii ori la expirarea termenului prevăzut la art. 148 alin. (3), ministrul justiției poate continuă procedura, prin transmiterea către Președintele României a propunerii de numire în funcția de conducere, însoțită de toate documentele relevante. (2) Președintele României poate refuză, motivat, numirea în funcțiile de conducere prevăzute la art. 145 alin. (1)¹, aducând la cunoșțînță publicului motivele refuzului. Decretul Președintelui României de numire în funcție sau refuzul motivat al acestuia se emit în maximum 60 de zile de la dată transmiterii propunerii de către ministrul justiției.

Procedurile de numire a procurorilor de rang înalt nu respectă însă recomandările formulate constant prin rapoartele Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de cooperare și de verificare, rapoartele Grupului de State împotriva Corupției (GRECO) privind România și avizele Comisiei de la Veneția și Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE).

Astfel, una dintre modificările importante care se vrea a fi adusă este instituirea dreptului Președintelui României de a numi sau respinge nelimitat nominalizările făcute de Ministrul Justiției privind funcția de procuror șef al parchetelor, prerogativa eliminată în anul 2018 (se cunoaște bine faptul că în prezent Președintele are posibilitatea de a respinge doar o singură dată o propunerea de numire formulată de Ministrul Justiției, și atunci motivat).

Trebuie notat că prevederea ar urmă să se aplice și în cazul revocării din funcție a procurorilor șefi, cu mențiunea că decretul prezidențial prin care se dispune revocarea poate fi atacat la instanța de contencios administrativ, fără parcurgerea procedurii prealabile, iar în cursul judecății instanța va putea verifică legalitatea și temeinicia propunerii Ministrului Justiției de revocare din funcția de conducere.

Punctul nostru de vedere cu privire la această modificare este în sensul că, aparent, Președintele României va avea prerogative depline în ceea ce privește numirea sau revocarea procurorilor șefi, recomandarea și avizul CSM fiind doar niște chestiuni care vor conta prea puțîn în mecanismul de numire a unor asemenea procurori (de altfel istoria ultimilor ani ne-a învățat că propunerile și numirile s-au făcut chiar și cu aviz negativ al CSM). Din perspectiva noastră, Președintele României nu ar trebui să poată refuză în mod nelimitat o asemenea numire sau revocare, Ministrul Justiției, împreună cu CSM, fiind singurele foruri abilitate să decidă sau să avizeze aceste numiri care țîn de bunul mers al justiției.

De altfel, este încă o dată vădită lipsa de coerență a demersurilor și a discursurilor publice privind nevoia de reforme în Justiție, afirmat a fi făcută în principal cu scopul evitării politizarii acesteia (sau eliminării riscului de influență politică), în contextul în care doi oameni eminamente politici (mai ales Ministrul Justiției) au un rol covărșitor în aceste proceduri de numire și revocare.

*

O altă propunere (inclusă în articolul 145 alin. 1 din Legea privind statutul magistraților din România) vizează reducerea vechimii minime necesare pentru depunerea candidaturii în vederea numirii pentru funcțiile de Procuror General al PICCJ, prim-adjunct, adjunct al acestuia, procuror șef al DNA și al DIICOT, adjuncții acestora, procurorii șefi de secție ai PICCJ, ai DNA și DIICOT, respectiv de la 15 la 12 ani.

Punctul nostru de vedere în acest sens este că ar trebui menținută obligația menținerii vechimii în funcție de 15 ani, cel puțîn pentru funcțiile de Procuror General și a procurorilor șefi SUPC, SIIJ, DNA și DIICOT, tocmai pentru a se garanta un grad ridicat de profesionalism și experiență a acestor persoane, care se presupune că s-au întâlnit cu multiple și varii chestiuni practice de-a lungul carierei profesionale sau manageriale.

*

O modificare notabilă ar fi consacrarea în Legea privind organizarea judiciară a numărului de judecători care judecă o cauza în faza de apel (cu precizarea că legea actuală, care prevede judecarea apelurilor în complet de 3 judecători, nu a fost niciodată aplicabilă). Astfel, conform dispozițiilor art. 34 alin. 1: „În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează: a) în cauzele date, potrivit legii, în competență de prima instanța a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de judecată este format din 3 judecători;  b) pentru contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii de drepturi și libertăți și judecătorii de camera preliminară de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 2 judecători.”

În mod evident, considerăm că numărul judecătorilor care judecă o cauza în apel nu ar trebui să conteze major (între 2 și 3), mai relevant (poate) fiind gradul de încărcare al fiecărei instanțe, posibilitatea de a se constitui mai multe complete de judecată, precum și gradul de profesionalism și experiență al fiecărui magistrat în parte.

*

O altă modificare care considerăm că ar trebui menționată este scurtarea termenului cursurilor Institutului Național al Magistraturii (conform dispozițiilor art. 25 din Legea privind statutul magistraților din România). În concret, se vizează revenirea duratei acestora la o perioada de doi ani în loc de patru, precum se stabilise la precedentă amendare a legii.

Punctul nostru de vedere este că ar trebui analizat foarte bine de către forurile competențe și decizionale durata pe care un auditor de justiție ar trebui să o petreacă în cadrul Institutului cu ocazia formării sale profesionale. Că este o perioada de timp mai scurtă (2 ani) sau că este vorba despre o perioada de timp mai lungă (3-4 ani), principala grijă a formatorilor din cadrul acestui Institut ar trebui să fie pregătirea cât mai bună a unor viitori magistrați care să aplice în mod corect „litera și spiritul legii”. De foarte multe ori cred că unii dintre avocați se întreabă dacă un judecător abia ieșit de pe băncile INM poate judecă cauze complexe, evident de competență Judecătoriei, sau dacă poate aprecia asupra unui divorț cu minori, în cazul în care respectivul judecător nici măcar nu este căsătorit și nu are copii.

Prin modificările propuse se lărgește competență judecătorilor stagiari în anumite materii pentru litigii având o valoare de până la 100.000 de lei (în prezent fiind permisă judecarea cauzelor cu o valoare de până la 10.000 lei) și se introduc noi obiecte ale dosarelor care vor putea fi judecate de aceștia – de exemplu, cererile privind pensiile de întreținere, cererile privind ordonanță președințială, cererile de emitere a ordonanței de plata, cererile privind evacuarea din imobile folosite sau ocupate fără drept.

***

Concluzionând, opinăm că propunerile de modificare sunt unele necesare, mai ales cele de detaliu sau de carieră judiciară, însă avem reale rezerve privind mizele principale ale modificărilor propuse, respectiv cele cu privire la care am opinat și în cuprinsul prezentului articol. Credem că acestea nu contribuie în mod real la de-politizarea procesului de justiție, care este un proces vizbil și extrem de dăunător, care a și generat o scădere accentuată a încrederii justițiabililor (fără să mai vorbim de avocați) în procesul de justiție, iar cel mai probabil aceste propuneri vor ajunge din nou subiect de dezbatere publică (și implicit politică), inclusiv cu implicarea Curții Constituționale (la rândul ei subiect de iminente „reforme” legislative).

1 - Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, adjuncții acestora, procurorii șefi de secție ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ai Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt numiți de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 12 ani în funcția de procuror sau judecător, pe o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, în același mod.

Un material Legal Marketing