Zarea, controlată de grupul german Schloss Wachenheim, cu afaceri și profit în puternică creștere, vrea să semneze actele pentru noi negocieri cu băncile

Zarea, controlată de grupul german Schloss Wachenheim, cu afaceri și profit în puternică creștere, vrea să semneze actele pentru noi negocieri cu băncile
scris 25 oct 2019

Producătorul băuturilor alcoolice Zarea, Dorato și Amarol, parte a grupului german Schloss Wachenheim, se pregătește să semneze actele pentru începerea unor noi negocieri cu băncile în ideea de a contracta alte credite, de această dată de până la 12 milioane euro, pe o perioadă de maximum 10 ani, negocieri care să fie derulate cu BRD și/sau Banca Transilvania, dar și cu alte bănci comerciale, ca și la precedenta operațiune de acest tip.

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare

În toamna anului trecut, compania a semnat actele pentru credite bancare de până la 10 milioane euro.

Urmărește-ne și pe Google News

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Pe finalul anului 2017, compania a decis să se împrumute cu până la 9 milioane euro de la BRD și/sau Banca Transilvania, pe o perioadă de maximum 2 ani.

În 2017, compania a înregistrat cele mai mari afaceri din ultimii zece ani, de 78,1 milioane lei, dar profitul a scăzut la 5,6 milioane lei, de la 8,6 milioane lei în 2016.

Anul trecut, compania, cu aproape 220 de angajați, a avut afaceri și mai mari, de 91,2 milioane lei, și un profit net aproape dublu, de 10,3 milioane lei.

Zarea, pe piața locală din 1912, este parte, din 2004, a grupului german Schloss Wachenheim, unul dintre cei mai mari producători de vinuri spumante.

În portofoliul companiei se regăsesc 14 branduri locale care acoperă segmentele de vin spumant, cidru, vermut, bitter, brandy și băuturi spirtoase, printre care Zarea, Amarol, Dacic Ciders, Corrido, Athenee Palace, Stalingrad și Polskaya.

viewscnt
Afla mai multe despre
zarea
vin spumant
schloss wachenheim ag
afaceri
retail