Numărul persoanelor cu diabet s-a dublat în ultimii 30 de ani la peste 800 de milioane în întreaga lume, potrivit unui studiu internațional revoluționar.
Terapia, liderul pieței farmaceutice românești în funcție de volumele comercializate, intenționează să cumpere de la compania italiană Philogen drepturile exclusive de licență și de vânzare a unui medicament inovativ utilizat în tratarea cancerului.
Un total de 37.000 de intervenții chirurgicale gratuite vor începe să fie efectuate în spitale începând cu 28 noiembrie, folosind finanțare din Fondul de redresare și reziliență al UE (PNRR), a anunțat marți prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, adresându-se plenului Parlamentului în timpul dezbaterii unui proiect de lege care vizează reformării sectorului sănătății publice din Grecia, potrivit publicației elene Ekathimerini.
SN Nuclearelectrica SA (SNN) și Framatome anunță semnarea Acordului de Colaborare pentru producerea izotopului medical Lutețiu-177 (Lu-177) la centrala nucleară Cernavodă din România. Lutețiu-177 este utilizat pentru o serie de tratamente vitale împotriva cancerului.
Primăria Capitalei va moderniza mai multe spitale bucureștene aflate în subordinea municipalității, între care Spitalul Colentina, Filantropia și „Foișor”, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Potrivit edilului, valoarea totală a investițiilor depășește 5.26 miliarde de lei, fără TVA.
LuxVet, principalul furnizor de servicii veterinare din Polonia, care a intrat la începutul anului pe piata din România prin preluarea spitalului veterinar VetZone din Constanța, tranzacție anunțată în premieră de Profit.ro, preia acum spitalul Pet Stuff din București, unitate fondată în 2006 de medicii veterinari Ruxandra Tenia și Cristian Cristea
Medcity, dezvoltator de clădirii adresate domeniului medical din sud-estul Europei, începe lucrările la primul hub medical din Timișoara.
Dezvoltatorul imobiliar Speedwell, controlat de milionari din Belgia, a primit undă verde pentru construcția primelor 50 din cele 209 locuințe din proiectul rezidențial GLENWOOD ESTATE.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță că lista care conține substanțele pentru care se recomandă ca pacienții să nu conducă autovehicule sau să aibă o discuție cu medicul înainte de a urca la volan a fost finalizată și va fi publicată în perioada următoare. Acesta a explicat că „medicamentele pentru răceală, cu foarte puține excepții, nu influențează capacitatea de a conduce autovehicule”.
Fondul american de investiții Advent ia în considerare vânzarea producătorului ceh de medicamente generice Zentiva, cu operațiuni și în România, într-o tranzacție care ar putea evalua fosta unitate Sanofi la aproximativ 5 miliarde de euro (5,4 miliarde de dolari).