În ultimul deceniu, miliarde de uncii noi de argint au intrat în circulație. Cererea de argint crește în mai multe sectoare, dar mai puțin la bijuterii și mai mult în fotovoltaice și electronice.
Republica Moldova importă în ultimele zile cantități record de gaze via România, aproximativ 85 GWh, reprezentând circa o treime din producția internă curentă a companiilor românești, de 256 GWh. Gazul este cumpărat majoritar de pe piețele spot operate de Bursa Română de Mărfuri (BRM), unde prețul a atins cel mai înalt nivel al ultimilor 2 ani. Primele tranzacții efectuate în dimineața zilei de joi cu livrare în ziua următoare au fost realizate la un preț de 350 lei/MWh.
Banca Națională a României a ținut dobânzile prea jos în raport cu rata naturală a dobânzii în deceniul care a precedat puseul inflaționist curent. Acum, dobânzile sunt însă prea ridicate. Totodată, ca urmare a diferențialului de inflație față de zona euro, leul este supraapreciat în termeni reali.
Numărul cererilor de plată din PNRR ar urma să fie redus de la opt în prezent la șase, prin comasarea cererilor 5-8 în doar două astfel de cereri, dar cu menținerea numărului de jaloane, cele mai dificile sau cu risc de neimplementare, urmând să fie împinse cât mai mult spre termenul limită de 31 august 2026, astfel încât să existe maxim de timp pentru a încerca rezolvarea lor, a declarat într-un interviu pentru Profit.ro ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
Lista completă a cheltuielilor medii lunare ale unei gospodării.
Situația pe piața autohtonă și regională a gazelor este din ce în ce mai tensionată, furnizorii și companiile din România urmând a fi nevoite să apeleze la importuri de gaze chiar dacă au gaze înmagazinate în urma deciziei principalului operator de înmagazinare autohton, Depogaz, de a “diminua capacitatea zilnică de extracție” până la finalul acestei ierni.
Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a anunțat după ședința de Guvern că salariul de bază minim brut pe țară, garantat în plată, va fi actualizat anual în funcție de rata inflației și de productivitatea muncii, el precizând că este mecanismul de calcul european, care va fi aplicat și în România.
Un grafic făcut pe baza datelor Eurostat și analizat de Profit.ro prezintă cele mai căutate locuri de muncă în UE, după o monitorizare timp de un an a numărului anunțurilor online de angajare.
”Dor de Europa de Est”? Potrivit unui studiu citat de o publicație specializată, 22% dintre companiile germane intenționează să-și mute fabricile din Republica Federală. Populare sunt Polonia și România. Dar și Ucraina, potrivit Deutsche Welle.
Guvernul aprobă trei proiecte de investiții ce vizează tranziția verde, în valoare de aproape 90 de milioane de lei, premierul Ciolacu afirmând că sunt bani obținuți din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României. Șeful Executivului a precizat că Executivul lansează și un proiect major de digitalizare, de 180 milioane de euro, și mută 30 de sisteme IT ale statului în cloud-ul guvernamental.