Uber a fost interzis în Italia

Uber a fost interzis în Italia
scris 10 apr 2017

Serviciului de ride sharing Uber i-a fost impus să oprească orice activitate în Italia.

Un tribunal italian a hotărât că Uber trebuie să-și înceteze activitatea pe întreg teritoriul țării, compania americană fiind găsită vinovată de concurență incorectă.

Urmărește-ne și pe Google News

În sentința dată în procesul intentat de companiile de taxi se arată că Uber este o companie de transport care nu respectă legislația domeniului respectiv. Acesta era și punctul de vedere al asociațiilor de taximetrie, care s-au plâns că nu pot concura cu Uber la nivel de preț.

Uber are acum 10 zile în care trebuie să întrerupă orice activitate. În această perioadă, companiei îi este interzisă derularea oricărei campanii de promovare.

Instrumentul Google de verificare a veridicității informațiilor de pe internet este acum disponibil și în România CITEȘTE ȘI Instrumentul Google de verificare a veridicității informațiilor de pe internet este acum disponibil și în România

În cazul în care Uber nu se supune deciziei tribunalului din Roma și își continuă activitatea, va trebui să plătească o amendă de 10.000 de euro pentru fiecare zi de funcționare.

Decizia nu este definitivă, iar Uber va face apel. Reprezentanții locali ai companiei s-au declarat șocați de decizia tribunalului și susțin că legea este învechită și trebuie schimbată pentru a fi în favoarea utilizatorilor italieni.

viewscnt
Afla mai multe despre
uber
italia