SmartDreamers, o companie de recrutare fondată de trei tineri din Târgu Mureș, a atras o nouă finanțare, de 1,2 milioane euro, bani ce vor fi folosiți pentru extinderea operațiunilor la nivel global.
Runda de investiție a fost condusă de fondul GapMinder Venture Partners, o altă parte din capital aparținând fondului de investiții private equity Catalyst România.
Lansat în anul 2014 de către Adrian Cernat, Mihai Ceușean și Marius Huza, startup-ul a dezvoltat o serie de soluții dedicate recrutării în social media și comunități online. Aplicația este utilizată de către companii precum UiPath, Genpact, Orange, Eaton, Vodafone și alți jucători globali.
CITEȘTE ȘI FOTO Noul Palm este o alternativă la smartphone, dar nu este smartphone și nu poate funcționa fără un smartphoneDupă investiția de 700.000 dolari obținută în anul 2016, echipa s-a concentrat pe automatizarea proceselor de recruitment marketing. Până în acest moment, SmartDreamers a optimizat produsul în CEE și a testat mai multe piețe internaționale. În prezent, soluția este utilizată de către companii globale în procesul de recruitment marketing, în piețe precum Europa, Statele Unite, Singapore și Australia.
SmartDreamers a făcut primele incursiuni în Statele Unite și Singapore, angajând persoane care vor asigura dezvoltarea afacerii și extinderea portofoliului de clienți.
Extinderea operațiunilor va continua și în Europa, startup-ul având poziții deschise atât în România (București și Târgu-Mureș), cât și în orașe europene ca Paris, Munchen sau Londra.