Orașele mari, dar și cele mici și mijlocii vor primi o finanțare de aproximativ 5 miliarde euro, prin intermediul Programul Operațional Regional, a declarat miercuri Cătălin Iapă, secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, la videoconferința News.ro „Orașul meu – Acasă și la birou”, ediția a II-a, organizată de Agenția de presă News.ro.
”Urmărim întărirea capacității administrative publice locale pe modele de succes din Uniunea Europeană. Politica urbană va fi realizată în cadrul unui proiect european, prin care vom lua și modele de succes din UE și se vor regăsi în aceste documente. Concret, în urma acestui proiect va rezulta un ghid privind dezvoltarea și implementarea de politici urbane integrate, o metodologie privind intervenția pe regenerarea urbană pe diverse tipuri de teritorii. De exemplu, situri industriale, ansambluri de locuințe, centre istorice urbane, precum și o metodologie de a promova parteneriatul public-privat în proiecte de dezvoltare urbană. Știm că în România, parteneriatul public-privat nu a fost accesat, din păcate, până acum, la nivel mare și ar putea fi o sursă importantă atât de fonduri financiare, cât și de dezvoltare a orașelor”, a spus Cătălin Iapă.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Legat de politica urbană națională, el afirmă că se vor crea și niște indicatori specifici, care pot fi urmăriți mult mai ușor în viitor.
”De exemplu, vom avea la finalul acestei politici un indice de vitalitate a populației și un indice de acces la serviciile și facilitățile publice cheie. Două lucruri pe care vom putea mult mai ușor să le urmărim în momentul în care vor fi mai accesibile. Am avut mai multe discuții cu reprezentanții comunităților loale, cu orașele, cu județele, atât orașele mai mari, cât și orașele mai mici, și am ajuns la niște concluzii legate de necesitățile pe care le văd comunitățile locale”, a precizat oficialul, dând ca exemplu nevoia de infrastructură rutieră.
”35% dintre comunitățile cu care am lucrat au spus că aceasta este principala problemă. 27% au spus că principala problemă este infrastructura de utilități, deci pe locul al doilea între prioritățile celor din administrația publică locală, urmată de încă două priorități: 6% spun că e infrastructura de învățământ și 3% infrastructura de sănătate”, a adăugat Cătălin Iapă.
Pe de altă parte, spune el, orașele mari au nevoi diferite față de comunitățile mai mici.
Mai mult, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a finanțat comunitățile din fonduri europene prin două axe specifice.
”Pe Axa 4 din Programul Operațional Regional în acest ciclu financiar avem contracte semnate de 2,1 miliarde euro, aproximativ 400 de contracte cu municipiile reședință de județ. Prin această axă se finanțează proiectele demobilitate, de regenerare urbană, incluziunea comunităților marginalizate și modernizarea infrastructurii de educație. Fiecare regiune din cele șapte ale României beneficiază din fonduri din această axă. Pe de altă parte, orașele mai mici au o sursă separată de finanțare, este vorba de Axa 13 a Programului Operațional Regional, care se numește Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii. A avut inițial o alocare de aproximativ 300 milioane euro, dar văzând că nevoile sunt mai mari de atât, am supracontractat și am ajuns la aproape 450 milioane euro proiecte semnate în acest moment”, a spus Iapă.
Secretarul de stat afirmă că problemele pe care dorește să le rezolve în orașele mici și mijlocii sunt reducerea populației pe fondul migrației către centrele urbane mari sau în afara țării, populația îmbătrânită, șomajul în creștere și activitatea economică redusă.
”Pe ciclul actual, în total pentru mediul urban, pe Programul Operațional Regional 2014-2020, avem o alocare de aproximativ 4,8 miliarde euro. Deci aproximativ 5 miliarde euro vor intra în orașe mari sau mici și mijlocii, prin intermediul Programul Operațional Regional. În acest moment, împreună cu colegii de la Ministerul Fondurilor Europene, avem în lucru și Ordonanța privind unele măsuri pentru prroiecte de reglementare urbană, finanțate din fonduri externe nerambursabile. Se referă la următorul ciclu de finanțare și în principal orașele mari, dar și cele mici și mijlocii vor fi în centrul atenției noastre pentru nevoi de finanțare”, a explicat oficialul.