Grupul suedez Ericsson, unul dintre cei mai mari furnizori globali de echipamente și servicii pentru operatorii de comunicații, a finalizat tranzacția prin care cumpără divizia de antene și filtre pentru rețele mobile a companiei germane Kathrein, inclusiv a subsidiarei de pe piața din România.
Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare
Tranzacția a fost anunțată de Profit.ro în luna februarie.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
De ce este important: Cumpărarea Kathrein va ajuta Ericsson să își extindă capabilitățile pe segmentul tehnologiei 5G. Potrivit companiei suedeze, rețelele mobile depind tot mai mult de tehnologia antenelor, în contextul în care noile rețele 5G au nevoie de un număr crescut de antene active.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În septembrie a fost anunțat că germanii de la Kathrein deschid o nouă fabrică în România.
Înființată în anul 2000, Kathrein România este cel mai mare producător local de antene de comunicații mobile și TV. La Timișoara se află una dintre cele mai importante unități de producție ale companiei germane, cu o suprafață de peste 20.000 metri pătrați. În afară de Kathrein România, compania germană mai deține pe piața locală societatea Romkatel, care comercializează antenele și serviciile asociate acestora.
CITEȘTE ȘI Gigantul chinez Alibaba amână listarea la Hong Kong din cauza instabilității politiceCu această operațiune, grupul Kathrein își încheie restructurarea. Aceasta a implicat, de asemenea, anularea altor activități ale grupului - care au devenit entități independente: Kathrein Solutions GmbH (soluții IoT), Kathrein Sachsen GmbH (dezvoltarea și fabricarea de produse de înaltă frecvență), Kathrein Digital Systems GmbH (recepție digitală pentru sateliți) și Kathrein Broadcast GmbH (sisteme de transmisie radio).
Kathrein este în prezent unul dintre furnizorii Ericsson. Exluzând vânzările către grupul suedez, divizia Kathrein care face subiectul tranzacției a avut, în 2018, venituri de circa 270 de milioane de euro.
Cu circa 2.200 de angajați, Kathrein România a raportat afaceri de 669,3 milioane de lei în 2017, cel mai recent an pentru care sunt disponibile date, iar Romkatel a înregistrat afaceri de 85,5 milioane lei în perioada menționată.
La nivel internațional, divizia de antene și filtre pentru rețele mobile a Kathrein are aproximativ 4.000 de angajați cu calificări în cercetare-dezvoltare, producție și vânzări în Germania, România, SUA, Mexico, China și alte peste 15 piețe.