Reînnoirile de contracte vor ajunge la o pondere de 50% din volumul de tranzacții de închiriere cu spații de birouri, în detrimentul preînchirierilor și al contractelor nou semnate, previzionează brokerii companiei de consultanță CBRE. Corporațiile și-au angajat oameni care să le pregătească protocoale pentru revenirea angajaților la muncă.
Compania austriacă Immofinanz, unul dintre cei mai mari proprietari de clădiri de birouri din România, l-a numit pe investitorul austriac Ronny Pecik în funcția de director executiv. Pecik este acționar atât al Immofinanz, cât și al rivalului său S Immo, proprietarul Sun Plaza și Novotel din București.
Proprietarii de birouri de închiriat se așteaptă ca spațiile rămase goale, ca urmare a muncii de acasă, să fie ocupate de posturi de lucru mai mari dedicate fiecărui angajat, pentru a respecta regulile de distanțare socială. Anul acesta, tranzacțiile de închiriere se așteaptă să fie concentrate pe flexibilizarea perioadelor contractuale, care ajungeau până la 10 ani. Dezvoltările de clădiri noi vor fi amânate cel puțin un trimestru, consideră jucătorii acestui segment imobiliar.
Primarul PNL al orașului dâmbovițean Titu, Traian Niculae, aflat la al doilea mandat, intră pe piața rezidențială din București, cu un proiect ce urmează a fi dezvoltat în parteneriat cu familia Neagu, patronii benzinăriei și fitofarmaciilor Rom Star.
Investitorul austriac S+B Gruppe, activ în România pe piața imobiliară, în viticultură și antreprenoriat, strânge actele necesare pentru construcția unui turn de birouri în apropiere de metroul Pipera și de Globalworth Campus, cel mai mare și mai scump centru de afaceri dezvoltat de Ioannis Papalekas.