CONFIRMARE Termenul în care trebuie declarată la ANAF ieșirea din sistemul de impozitare pentru microîntreprinderi - extins

CONFIRMARE Termenul în care trebuie declarată la ANAF ieșirea din sistemul de impozitare pentru microîntreprinderi - extins
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 mar 2024

Firmele mici vor avea ca termen, pentru depunerea Declarației 700 pentru ieșirea din sistemul de impozitare al microîntreprinderilor, data de 15 aprilie 2024, în loc de 31 martie, anunță ANAF, confirmând informațiile prezentate anterior de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Pentru analiza stabilirii plafonului de 500.000 euro în cazul „întreprinderilor legate” având în vedere modificările propuse privind „întreprinderile legate” din proiectul de Ordonanță de Urgență privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aflat pe site-ul Ministerului Finanțelor din 13 martie 2024, urmează ca Ministerul Finanțelor să propună prorogarea termenului prevăzut la art. 55 alin. (2) și la alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru comunicarea către organele fiscale a mențiunilor privind aplicarea/ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, de la data de 31 martie 2024 la data de 15 aprilie 2024, inclusiv”, spune ANAF.

Profit.ro a anunțat ieri că Ministerul Finanțelor va extinde până la 15 aprilie termenul până la care trebuie declarată la ANAF ieșirea din sistemul de impozitare în regim de microîntreprindere, prevederea fiind deja introdusă într-un proiect de ordonanță cu reglaje la măsurile de reducere a cheltuielilor anunțate anul trecut.

DOCUMENT Taxele în campanie electorală: PNL propune lege pentru a proteja până în 2033 \ CITEȘTE ȘI DOCUMENT Taxele în campanie electorală: PNL propune lege pentru a proteja până în 2033 "cota unică de impozitare asupra veniturilor și profiturilor"

Proiectul, care include și clarificări în ce privește conceptul de întreprinderi legate, în funcție de care se va calcula încadrarea în plafonul maxim de 500.000 de euro privind regimul microîntreprinderilor, ar urma să fie adoptat în ședința de guvern de joi.

În prezent, termenul limită până la care firmele trebuie să anunțe ANAF că trec de la micro la impozit pe profit, este de 31 martie și se consideră că adoptarea atât de aproape de 31 martie a clarificărilor privind micro nu ar lăsa timp suficient firmelor să își analizeze situația pentru a lua o decizie.

Pentru a intra în vigoare, o decizie în acest sens a Guvernului (așteptată pentru ședința de joi), trebuie publicată în Monitorul Oficial.

CONFIRMARE Deficit record pentru primele două luni CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Deficit record pentru primele două luni

Formularul care trebuie depus pentru notificarea ANAF este D700.

Profit.ro a prezentat recent o variantă actualizată a proiectului care aduce clarificări privind întreprinderile legate.

Plafonul de 500.000 de euro în care o firmă trebuie să se încadreze pentru a putea beneficia de impozitare în regim de microîntreprindere a fost recent unul dintre punctele de divergență între reprezentanții Comisiei Europene, veniți la București pentru evaluarea PNRR, și Guvern. Reprezentanții CE au cerut diminuarea plafonului (din nou) însă nu s-a ajuns la un acord, astfel că nivelul plafonului va rămâne în discuție între experții Comisiei Europene și cei ai României, ca parte a evaluării cererii de plată numărul trei din PNRR, potrivit informațiilor Profit.ro.

Extinderea perioadei fără amenzi la e-Factură ar urma să fie adoptată tot joi

Tot în ședința de Guvern de joi, Ministerul Finanțelor intenționează să introducă, pentru aprobare, și extinderea, de la 31 martie în prezent la 31 mai, a termenului în care sunt suspendate sancțiunule pentru neraportarea și în sistemul e-Factură a facturilor emise între firme.

Finanțele au pus în dezbatere, în urmă cu mai puțin de o săptămână, un proiect care prevede că va fi extinsă până la 31 mai perioada în care nu sunt aplicate sancțiuni. În prezent, sancțiunile sunt suspendate până la 31 martie. Profit.ro a anunțat anterior decizia Finanțelor de a extinde termenul. 

După adoptarea modificării propuse, primele sancțiuni ar veni, astfel, cu data de 1 iunie în loc de 1 aprilie. De asemenea, sunt operate unele modifcări și în ce privește amenzile, pentru a preciza că se dă o singură amendă pe lună, indiferent de numărul facturilor neraportate în termenul de 5 zile, și că nu se dau amenzi retroactiv, adică amenzile de după 1 iunie vor viza doar facturile emise după 1 iunie și neraportate, nu și eventuale restanțe din lunile anterioare.

viewscnt
Afla mai multe despre
microintreprinderi
anaf
declaratie mentiuni
regim micro
intreprinderi legate