Fostul mare portar român Helmuth Duckadam, devenit celebru după ce a apărat 4 penalty-uri în finala Cupei Campionilor Europeni, din 1986, câștigată de Steaua în fața Barcelonei, a decedat, la vârsta de 65 de ani, a anunțat fostul jucător Marcel Pușcaș.
”Acum am auzit că a murit unul dintre bunii mei prieteni. Un fost foarte bun coleg, fost foarte bun fotbalist. Este singurul român din Guiness Book. La doar 65 de ani s-a stins Helmuth Duckadam, cel care a reușit să facă o țară fericită. Am vorbit acum o săptămână, când erai vesel. Te-ai dus prea repede, prea repede, prietene. Dumnezeu să te odihnească! Ai fost un familist convins, un om generos, ai ajutat pe toată lumea atât cât ai putut. Drum lin, prietene”, a afirmat Marcel Pușcaș, într-un video pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook.
Născut pe 1 aprilie 1959 la Semlac, județul Arad, Helmuth Duckadam a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua și a fost de două ori campion al României, în 1985 și 1986, scrie News.ro.
El a făcut primii pași în fotbal la echipa Semlecana, iar în 1974 a ajuns la Școala Sportivă Gloria Arad. Trei ani mai târziu, a debutat ca portar la Constructorul Arad, în Divizia C, pentru ca peste un an să fie transferat de UTA, echipă la care și-a făcut aparița în prima divizie pe 17 septembrie 1978, într-un meci pierdut în deplasare cu CS Târgoviște.
După patru sezoane la UTA, Duckadam a fost transferat de Steaua București. A fost supranumit "Eroul de la Sevilla", după ce în finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona a apărat toate cele patru lovituri de departajare, executate de Alexanco, Pedrazza, Alonso și Marcos. Performanța reușită de Helmuth Duckadam pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla este înscrisă în Cartea Recordurilor.
În același an în care a câștigat Cupa Campionilor, Duckadam a suferit o operație la brațul drept care l-a forțat să se retragă din activitate, la vârsta de 27 de ani.
În total, are 133 de apariții în Divizia A, 13 în Cupa României și nouă în Cupa Campionilor Europeni. La echipa națională a României a avut două selecții.