Reprezentativa României, cu Mircea Lucescu pe banca tehnică, a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, selecționata Ciprului, în a treia etapă a grupei C2 a Ligii Națiunilor. Tricolorii sunt pe primul loc în clasament, cu 9 puncte, după ce a câștigat și primele două confruntări din grupă.
La Larnaca, echipa României a reușit să facă o primă repriză excelentă, pe un stadion plin cu suporteri tricolori. Stanciu a adus prima ocazie pentru noi, în minutul 12, când portarul cipriot Joel Mall a scăpat balonul, însă a revenit și l-a reținut. După numai patru minute Dennis Man a înscris, după o serie de șuturi consecutive ale jucătorilor noștri, și a deschis scorul. Al doilea gol al tricolorilor a venit în minutul 25. Mihăilă a căzut în careul cipriot după un duel cu Laifis, iar arbitrul german Stegemann a dictat penalti pentru România. A transformat cu siguranță Răzvan Marin și a majorat scorul. În minutul 36 Dennis Man a centrat peste toată apărarea adversă și Radu Drăgușin a înscris cu o lovitură de cap, reușind primul său gol pentru națională și stabilind scorul pauzei, 3-0 pentru România, scrie News.ro.
În partea secundă, Stanciu a șutat puțin peste poartă, în minutul 62, Drăguș a încercat să înscrie și el, dar nu a reușit și jucătorul lui Trabzonspor a sfârșit prin a fi înlocuit. Românii nu au mai forțat, chiar dacă în minutul 86 Olaru a trimis o bombă respinsă de Mall, iar tușierul a semnalizat o poziție de ofsaid la Stanciu, într-o fază la care tricolorii trimiseseră mingea în plasă, și meciul s-a terminat cu o victorie clară, 3-0 pentru România. Elevii lui Mircea Lucescu sunt lideri în grupa C2, cu nouă puncte din trei meciuri, Kosovo se află pe locul secund, cu 6 puncte, Cipru e pe trei, cu trei puncte, în timp ce Lituania a pierdut toate cele trei partide disputate în grupă.
CITEȘTE ȘI ANUNȚ Internet gratuit în întreaga Europă, inclusiv în România. Unde și cum poți folosiUrmătorul meci al României va fi marți, cu Lituania, în deplasare, la Kaunas.
CIPRU: J. Mall - Artymatas, Laifis, Panagiotou - Antoniou, Kousoulos (Charalampous 46), Kastanos (Makris 75), M. Ioannou (Stylianou 33) – Loizou (Sotiriou 46), Pittas, Tzionis (M. Ilia 46). SELECȚIONER: Sofronis Avgousti.
ROMÂNIA: Niță – A. Rațiu, Burcă, Drăgușin (V. Ghiță 82), Bancu (Chipciu 63) – Stanciu, M. Marin, R. Marin (Olaru 63) – Man (I. Hagi 72), Drăguș (G. Pușcaș 72), Mihăilă. SELECȚIONER: Mircea Lucescu.
Cartonașe galbene: Kousoulos 11, Laifis 24, Kastanos 31, Sofronis Avgousti 52, Sotiriou 63 / Bancu 41, Man 45+6
Arbitri: Sascha Stegemann – Marco Achmuller, Christof Gunsch – Tobias Reichel (toți din Germania);
Arbitri VAR: Bastian Dankert – Katrin Rafalski (ambii din Germania)