Rezervele de apă din lacurile de acumulare din Banat au ajuns la acest moment la un nivel alarmant.
Motivele: lipsa precipitațiilor și diminuarea stratului de zăpadă din zona montană. Situația este îngrijorătoare la acumulările Secu și Surduc, care asigură apa brută pentru municipiile Reșița și Timișoara, conform Rador.

Potrivit inginerului Gabriel Muntean, șeful Serviciului Situații de Urgență și Dispecerat din cadrul Administrației Bazinale de Apă Banat, gradul de umplere al acumulărilor de pe Semenic este de aproximativ 35-36%. Nivel extrem de scăzut pentru această perioadă a anului.
„Această situație nu a mai fost întâlnită de foarte mult timp, mai ales în luna martie, cum suntem acum„, a declarat Gabriel Muntean.
Prin intervenții hidrotehnice, lacurile din Banatul montan pot deocamdată asigura consumul de apă pentru municipiile Timișoara și Lugoj. Potrivit lui Gabriel Muntean, acumulările Poiana Mărului, Rusca-Teregova, Herculane și Valea lui Iovan au un grad de umplere mai bun, situat în jurul 75%, scrie News.ro.

„Dacă nu ar fi fost acumulările Poiana Mărului și Rusca-Teregova, nu am fi putut suplimenta debitul necesar pentru municipiul Lugoj. Prin Coștei, deviem minimum 5-6 metri cubi pe secundă pentru a suplimenta debitul pe râul Bega„, a explicat specialistul.
Specialiștii de la Apele Române fac un apel către populație pentru un consum responsabil de apă. Autoritățile avertizează că, dacă situația nu se îmbunătățește, există riscul impunerii unor restricții similare celor de anul trecut, când în unele localități consumatorii au avut apă la robinet doar câteva ore pe zi.