Românii sunt obligați să se asigure la o societate cu trei acționari care au mari probleme financiare

Românii sunt obligați să se asigure la o societate cu trei acționari care au mari probleme financiare
scris 13 ian 2016

Mai bine de un sfert din acțiunile Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor(PAID), entitatea care emite asigurările obligatorii de locuință, sunt deținute de companii care au serioase probleme financiare. Una dintre ele, Astra Asigurări, care deține 15% din titlurile PAID, se află chiar în faliment.

Reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară spun că se uită atent la evoluția PAID, deși, până acum, activitatea instituției nu ar fi fost afectată de problemele pe care le au Astra Asigurări, Euroins și Carpatica Asig, trei dintre cei 12 acționari. Cele trei societăți, prima intrată în faliment și celelalte două aflate în proces de redresare financiară dețin, în total, 26% din acțiuni (15% Astra și câte 5,5% Carpatica și Euroins).

“Sigur că am luat în discuție problema PAID. Trebuie însă să facem distincția între activitatea Pool-ului și starea acționariatului. Dacă ei reușesc să gestioneze corect riscurile asumate nu există motive de îngrijorare. Scopul nostru este să creștem gradul de cuprindere în asigurare al locuințelor. În acest sens avem mai multe discuții și într-un grup de lucru la care participă și reprezentanți ai PAID“, a explicat, la solicitarea Profit.ro, Valentin Ionescu, directorul Direcției Strategie și Stabilitate Financiară din cadrul ASF.

La Autoritate s-a discutat și posibilitatea majorării primei pentru asigurarea obligatorie a locuinței, dar și posibila introducere a unei franșize. Ambele măsuri au fost cerute, chiar și public, de către conducerea executivă a PAID care a arătat că, fără o majorare a tarifelor și în condițiile creșterii expunerii, Pool-ul ar putea ajunge în imposibilitatea de a respecta cerințele de solvabilitate. Totuși, PAID a reușit până acum să incheie contracte de reasigurare care acoperă cea mai mare parte a daunelor potențiale. Reținerea proprie a PAID nu depășește un milion de euro, orice sumă peste această valoare fiind achitată de către reasigurători.

De ce sunt importanți acționarii

Pe de altă parte, recunosc reprezentanții ASF, în condițiile în care portofoliul PAID continuă să crească, ar putea fi necesară în viitor o majorare de capital, pentru a îndeplini condițiile de solvabilitate. Dacă se va ajunge într-un asemenea punct, rolul acționarilor va fi unul esențial întrucât ei sunt cei care ar trebui să contribuie la respectiva majorare. Numărul polițelor valide de la PAID a crescut la aproape 1,6 milioane la finele anului trecut, portofoliu care generează o expunere a Pool-ului de peste 300 de milioane de euro, sumă pe care ar trebui să o achite în cazul în care toate locuințele asigurate suferă o dauna totală.
Într-o informare trimisă  la jumătatea anului 2014, ASF atrăgea atenția Parlamentului că PAID nu își poate desfășura activitatea în condiții normale de solvabilitate în cazul în care portofoliul său de asigurări depășește 1,2 milioane de polițe. ASF cerea atunci introducerea unei franșize de 10% din valoarea asigurată (orice daună de sub 2.000 de euro să fie achitată de către asigurat) sau majorarea primelor cu 50%. De atunci nu a fost operată nici o majorare de capital și nici o majorare de tarif, deși portofoliul a depăsit cu mult 1,2 milioane de polițe. “Încercăm să evităm o majorare de preț. Este posibil ca, în viitor, să fie nevoie și de o creștere a capitalului. Totuși, dacă PAID reușește să își gestioneze bine portofoliul și să incheie contracte de reasigurare suficient de acoperitoare se poate încadra în criteriile de solvabilitate și fără alte modificări”, explică Valentin Ionescu.

Efect de contagiune introdus prin lege

Legea asigurării obligatorii a locuințelor a fost modificată anul trecut în așa fel încât niciun asigurător nu mai poate vinde polițe property clienților care nu au achiziționat asigurarea obligatorie. În acest fel, polița PAD a devenit parte componentă a tuturor asigurărilor de locuință emise în România, inclusiv a celor facultative. În cazul în care dauna suferită de clienții cu asigurări facultative a fost provocată de cutremur, inundații sau alunecări de teren, aceștia nu pot fi despăgubiți de firma de unde au cumpărat asigurarea, ci doar de PAID, în limita a 20.000 de euro. Modificarea legislativă sporește, astfel, potențialele efecte asupra pieței în cazul prăbușirii Pool-ului.

Acțiunile Astra merg la masa credală

Dacă instanța de la Curtea de Apel va decide să confirme cererea ASF privind falimentul Astra, toate activele asigurătorului vor intra la masa credală, iar lichidatorul va încerca să le valorifice. Nu vor face excepție, arată specialiștii consultați de Profit.ro, nici titlurile deținute la PAID.

De altfel, aceasta este și ipoteza pe care lucrează conducerea Pool-ului. “Nu sunt specialistă în domeniu, însă, cel mai probabil, acțiunile Astra vor intra la masa credală. Potrivit legii, acționarul Astra este singurul care poate decide ce face cu aceste acțiuni. Le poate vinde și mâine dacă vrea, noi nu ne putem împotrivi. Așadar, nu știm ce va decide acționarul. Știm însă sigur că s-a luat decizia ca cel puțin pentru următorii cinci ani să nu fie plătite dividende. Se ia în calcul chiar o perioadă de zece ani. Tot profitul rămâne la PAID”, a arătat, pentru Profit.ro, Nicoleta Radu Neacșu, directorul PAID.

Aceasta spune că estimările arată că Pool-ușl a înregistrat, “cel mai probabil”, profit pe 2015. Astra, deci, ar trebui să vândă către o companie care nu își dorește profit pe termen mediu. Mai mult, acea companie nu poate fi decât o societate de asigurări autorizată să vândă polițe de asigurare a locuinței, după cum aratră legea.

PAID este singura instituție din România sub sigla căreia sunt emise asigurările obligatorii împotriva dezastrelor. De la jumătatea acestui an, nicio firmă nu mai poate vinde asigurare de locuință unui client care nu are și polița PAID. Structura are ca acționari 12 firme de asigurare. Acestea sunt Astra Asigurări, Carpatica Asig, City Insurance, Euroins, Grawe România, Uniqa Asigurări, ABC Asigurări, CertAsig, Credit Europe Asigurări, Generali, Groupama și Gothaer. La finele lunii octombrie, erau în vigoare peste 1,5 milioane de polițe obligatorii.


Potrivit legii, toți proprietarii de locuințe trebuie să dețină o astfel de asigurare, în caz contrar riscând amenzi de până la 500 de lei. Asigurarea acoperă doar riscurile de cutremur, inundație și alunecări de teren, în limita unor daune de 20.000 de euro pentru locuințele din materiale lemn, caramidă, BCA sau beton și 10.000 de euro pentru cele din chirpici. Prima anuală este 20 de euro pentru locuințele moderne și 10 euro pentru cele din chirpici. 
 

Urmărește-ne și pe Google News

 

viewscnt
Afla mai multe despre
paid
asf
asigurare obligatorie a locuintei
astra
faliment astra