Președintele rus Vladimir Putin “probabil nu vrea să oprească războiul” din Ucraina și “mă duce cu vorba”, a postat sâmbătă președintele american Donald Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social, amenințând totodată Rusia cu noi sancțiuni. Cu numai o zi înainte, Trump anunțase că Rusia și Ucraina sunt foarte aproape de finaizarea unui acord.
Trump îi critică mai întâi pe predecesorii săi la Casa Albă, Joe Biden și Barack Obama, și pe jurnaliștii care i-au criticat planul de pace pe care l-a propus pentru încheierea războiului ruso-ucrainean.
'Orice înțelegere aș face în legătură cu Rusia/Ucraina, oricât de bună ar fi, chiar dacă este cel mai bun acord încheiat vreodată, eșuatul New York Times va vorbi rău despre el', a scris Trump la începutul mesajului său.

'Peter Baker, redactorul foarte părtinitor și lipsit de talent al The Times, a urmat cerințele editorului său și a scris că Ucraina ar trebui să recupereze teritoriul, inclusiv, presupun, Crimeea, și alte cereri ridicole, pentru a opri cea mai rea vărsare de sânge de la al Doilea Război Mondial. Oare de ce acest reporter superficial nu spune că Obama a fost cel care a făcut posibil ca Rusia să fure Crimeea de la Ucraina fără să tragă niciun foc de armă', a adăugat Trump.
'Acesta este războiul lui Joe Biden Somnorosul, nu al meu. A fost un fraier din prima zi și (războiul n.red) nu ar fi trebuit să se întâmple și nici nu s-ar fi întâmplat dacă aș fi fost președinte în acel moment. Eu doar încerc să curăț mizeria lăsată de Obama și Biden, și ce mizerie este', a continuat Trump, după care s-a referit la președintele rus Vladimir Putin.
'Acestea fiind spuse, nu există niciun motiv pentru ca Putin să tragă cu rachete în zone civile (...) Aceasta mă face să mă gândesc că probabil nu vrea să oprească războiul, ci doar mă duce cu vorba, și trebuie tratat diferit cu el, prin 'Sancțiuni Secundare' sau 'Bancare'?, a încheiat Trump mesajul, postat în ziua când a avut la Roma o scurtă întrevedere cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în marja funeraliilor Papei Francisc.
Mai devreme sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a transmis că Putin i-a spus emisarului președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, în timpul întâlnirii lor care a avut loc vineri la Kremlin, că este pregătit să negocieze încheierea conflictului din Ucraina 'fără nicio condiție prealabilă'.

Donald Trump și Volodimir Zelenski „s-au întâlnit în cadru privat și au avut o discuție foarte productivă”, a transmis directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung, potrivit The New York Times.
Întâlnirea dintre cei doi a fost una scurtă, scrie Kiev Independent, deoarece Trump, Zelenski și alți lideri mondiali, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, au fost văzuți la scurt timp când s-au alăturat ceremoniei de înmormântare. Potrivit altor publicații, a durat aproximativ 15 minute.
La final, Volodimir Zelenski a transmis că a fost una bună. „Am reușit să discutăm multe. Sperăm într-un rezultat din toate lucrurile despre care s-a vorbit”, a scris liderul de la Kiev pe Telegram, potrivit Reuters.
Președintele ucrainean a spus că subiectele discutate cu Trump au inclus „protecția vieții poporului nostru, o încetare a focului completă și necondiționată, o pace fiabilă și durabilă care va preveni reapariția războiului”.

Zelenski a adăugat: „A fost o întâlnire foarte simbolică care are potențialul de a deveni istorică, dacă vom obține rezultate comune. Vă mulțumim, domnule președinte Donald Trump!”.
Într-o altă fotografie, surprinsă în același loc, celor doi lideri li s-au alăturat președintele francez Emmanuel Macron și premierul britanic Keir Starmer.
La scurt timp, toți cei patru lideri au luat parte la funeraliile Papei Francisc.