Premierul Marii Britanii, Theresa May, a declarat că va lansa procedurile formale pentru ieșirea țării din blocul comunitar prin invocarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona până la finele lunii martie a anului viitor. Liderul executivului britanic a confirmat în acest sens că există un termen limită pentru invocarea articolului, care va lansa procesul de retragere estimat să se finalizeze într-o perioadă de doi ani, transmite BBC.
De asemenea, prim-ministrul britanic a promis că va prezenta ”Marea Lege a Abrogării”, prin care va fi eliminat actul care a permis Regatului Unit să adere la Uniunea Europeană. În acest sens este vorba despre Actul Comunităților Europene (1972), care va fi eliminat în următoarea perioadă din legislația britanică, potrivit News.ro.
Între timp, demnitara a confirmat că executivul britanic va introduce toate reglementările și legile europene în legislația britanică, pentru ca reglementările inutile să fie eliminate treptat în următorii ani.
CITEȘTE ȘI Peste opt milioane de unguri sunt așteptați la referendumul privind migrațiaLegea de abrogare a Actului Comunităților Europene nu va intra însă în vigoare înainte ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană.
Anterior, prim-ministrul a susținut că nu va invoca articolul 50 înainte de finele acestui an.
Theresa May nu a precizat o dată exactă pentru declanșarea procedurii de ieșire, explicând că data limită este sfârșitul lunii martie și articolul va fi prin urmare invocat în primul trimestru al anului 2017.
De asemenea, liderul executivului britanic a susținut că speră că vor exista negocieri pregătitoare cu statele blocului comunitar, pentru ca odată invocat articolul să existe un proces fără obstacole majore.
”Este important pentru Marea Britanie și pentru Europa să facem asta cât mai bine putem, pentru a avea o tranziție lină în afara UE”, a declarat premierul.
Într-un interviu anterior, prim-ministrul a susținut că legea de abrogare va reprezenta ”primul pas în drumul spre recăpătarea unei națiuni suverane și independente”.
”Asta înseamnă că va întoarce puterea și autoritatea în mâinile instituțiilor alese ale acestei țări. Înseamnă că autoritatea legislației europene în teritoriul britanic se va încheia”, a spus Theresa May.
Între timp, președintele conservatorilor a declarat că negocierile privind ieșirea țării din blocul comunitar nu vor avea loc în arena publică.
”Nu vom spune exact ce vom urma să negociem, însă odată ce negocierile s-au încheiat, atunci vom spune public ce am reușit să obținem și cum am ajuns la obiectivele noastre”, a susținut conservatorul Patrick McLaughlin.
De asemenea, premierul a explicat că nu dorește ca această conferință a Partidului Conservator să fie dominată de subiectul ieșirii Brexit-ului.
Parlamentarii conservatori sunt fragmentați între cei care susțin un așa-numit ”Brexit dur” în afara pieței unice europene, prin care autoritățile britanice vor avea control complet asupra imigrației, și un proces care păstrează țara în interiorul pieței comunitare, prin respectarea unor reglementări europene și a principiului libertății de mișcare a cetățenilor europeni.
Între timp, ministrul conservator al Muncii, Phil Wilson, susține că antreprenorii doresc ca premierul să-și arată anganjamentul pentru rămânerea pe piața unică.