Donald Trump și Kamala Harris se luptă pentru a deveni următorul președinte SUA într-o cursă extrem de strânsă, al cărei rezultat era indicat că ar putea fi stabilit doar de câteva mii de voturi, conform celor mai recente sondaje care îi arătau pe cei doi la scoruri egale în cele mai multe state.
17.42 FINAL După o revenire răsunătoare la președinția Statelor Unite, Donald Trump se pregătește să aducă la Casa Albă o galerie de personaje colorate, comentează AFP.
J.D. Vance l-a susținut pe Donald Trump în cursă și va ocupa funcția de vicepreședinte în noua administrație americană. Acest fost militar în vârstă de 40 de ani va deveni al treilea cel mai tânăr vicepreședinte din istoria SUA. O poziție cu atât mai expusă cu cât republicanul în vârstă de 78 de ani va fi cel mai în vârstă lider american care va depune jurământul în funcția de președinte al SUA pe 20 ianuarie.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În timpul campaniei electorale, acest senator mai puțin tipic din Ohio a făcut subiectul unei serii de controverse odată cu apariția unor clipuri video mai vechi. Într-unul dintre acestea, autorul de bestseller-uri îi acuza pe democrații aflați la putere că sunt o grămadă de "doamne nefericite cu pisici" care nu conștientizează "interesul direct" al țării deoarece nu au urmași. În alte secvențe video, J.D. Vance îl critică pe Donald Trump, căruia în prezent îi jură loialitate absolută.
Donald Trump a afirmat că intenționează să îl însărcineze pe Elon Musk să realizeze un "audit complet" al administrației americane cu scopul de a o reforma în mod drastic, misiune pe care cel mai bogat om de pe planetă a acceptat-o.
Proprietarul SpaceX și Tesla a jucat un rol absolut fără precedent în campania lui Donald Trump, cheltuind peste 110 milioane de dolari din averea sa personală pentru a contribui la alegerea sa. De asemenea, a organizat o serie de întâlniri de campanie în favoarea candidaturii republicanului în statul aprig contestat Pennsylvania. Detaliile exacte ale rolului pe care îl va juca în administrația Trump 2.0 nu au fost dezvăluite, dar Elon Musk a împărtășit deja miercuri dimineață un montaj foto cu el în Biroul Oval al Casei Albe.
În timpul campaniei electorale, Donald Trump s-a angajat, de asemenea, să încredințeze un "rol important" în domeniul sănătății lui Robert Kennedy Jr., nepotul fostului președinte "JFK".
Acest sceptic în privința vaccinurilor, cunoscut pentru răspândirea unor teorii ale conspirației, a fost un candidat independent la alegerile prezidențiale americane, dar s-a retras din cursa în favoarea lui Donald Trump. "El va reda Americii sănătatea", a salutat președintele ales, pe scenă miercuri dimineață.
În privința restului echipei sale de la Casa Albă, Donald Trump a rămas până acum foarte misterios.
Numele lui Richard Grenell, fost ambasador al SUA în Germania și un susținător înverșunat al lui Donald Trump, este vehiculat cu insistență pentru funcția de consilier pentru securitate națională sau șef al diplomației.
Arhitecta revenirii sale politice, consiliera superioară a lui Trump în timpul campaniei electorale, Susie Wiles, ar putea ocupa prestigioasa poziție de șef de cabinet.
Guvernatorul statului Dakota de Nord, Doug Burgum, este luat în considerare pentru postul de ministru al Energiei, iar senatorul Tom Cotton pentru șefia Pentagonului.
Donald Trump nu a menționat ce rol va juca în viitoarea administrație familia sa, omniprezentă în primul mandat. Și în special fiica sa Ivanka, care l-a sfătuit când era la Casa Albă, dar care a stat complet departe de campania sa împotriva Kamalei Harris, la fel ca și soțul ei, Jared Kushner. Nora sa, Lara Trump, este co-președintă a Comitetului Național Republican.
16.46 Activiștii climatici din cadrul organizației „Just Stop Oil” au pulverizat cu vopsea portocalie ambasada SUA din Londra, în semn de protest față de „fascism”, după victoria lui Donald Trump în alegeri.
16.27 China a declarat că își dorește o „coexistență pașnică” cu Statele Unite.
„Politica Chinei față de SUA este consecventă și clară. Noi privim și gestionăm relațiile noastre cu SUA în conformitate cu principiile respectului reciproc, coexistenței pașnice și cooperării reciproc avantajoase”, a declarat miercuri dimineață purtătoarea de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, întrebată cum va afecta relațiile bilaterale revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.
15.39 Franța și Germania și-au coordonat de urgență răspunsul la victoria revendicată de Donald Trump în alegerile prezidențiale din Statele Unite, președintele francez Emmanuel Macron afirmând pe rețeaua X că Berlinul și Parisul vor lucra pentru o Europă unită, mai puternică și mai suverană în "noul context.
14.47 Liderul rus Vladimir Putin nu intenționează să-l felicite pe Donald Trump pentru alegerea ca președinte al Statelor Unite, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care a menționat că este vorba despre „o țară neprietenoasă” implicată „atât direct, cât și indirect” în războiul împotriva Rusiei.
„Nu sunt la curent cu planuri ale președintelui de a-l felicita pe Trump pentru alegere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov. „Să nu uităm că vorbim despre o țară neprietenoasă care este implicată atât direct, cât și indirect într-un război împotriva statului nostru”, a punctat el.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus însă că Rusia monitorizează cu atenție informațiile privind alegerile din SUA și este puțin probabil să dea o evaluare oficială până când nu va vedea „cuvinte și acțiuni concrete”.
14.29 Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a salutat victoria revendicată de Donald Trump în alegerile prezidențiale din Statele Unite.
Într-un comunicat adresat lui Trump, Netanyahu apreciază că "este o victorie enormă" și îl felicită pentru "cea mai mare revenire din istorie", adăugând: "Revenirea dumneavoastră istorică la Casa Albă oferă un nou început Americii și un nou angajament puternic în marea alianță dintre Israel și America".
13.47 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a felicitat pe Donald Trump pentru "victoria sa impresionantă" în alegerile prezidențiale americane, exprimându-și speranța că alegerea lui va ajuta Ucraina să obțină "o pace justă"..
"Apreciez angajamentul președintelui Trump în favoarea abordării 'pace prin forță' în probleme mondiale. Acesta este exact principiul care poate apropia în mod concret Ucraina de o pace justă", a reacționat Zelenski, după ce republicanul american și-a revendicat victoria.
12,50 Liderii țărilor baltice, care au frontiere comune cu Rusia, l-au felicitat pe candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, pentru victoria sa în alegeri și au subliniat importanța unui aliat puternic și angajamentul lor comun de a cheltui semnificativ pentru apărare
12.39 Republicanul Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite și se va întoarce la Casa Albă pentru un nou mandat, după cel din perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2021, potrivit calculelor făcute de mai multe mari instituții media precum Reuters, CNN, Fox News, New York Times și BBC.
12.26 Șeful NATO, Mark Rutte, îi transmite lui Trump că leadership-ul său va fi „esențial” pentru a menține „alianța puternică”.
12.22 Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat "călduros" și a declarat că așteaptă "cu nerăbdare" să colaboreze din nou cu Donald Trump, după o proiecție a postului conservator Fox News potrivit căreia republicanul a învins-o pe vicepreședinta democrată Kamala Harris la alegerile prezidențiale din SUA.
12.17 Piețele bursiere europene au deschis mai sus, urmând tendința de marți de pe Wall Street, deoarece Donald Trump părea probabil să câștige președinția SUA. Indicele Stoxx Europe 600, reperul pentru regiune, a crescut cu 1,3%. Indicii DAX din Germania și CAC din Franța au crescut cu 0,9%, respectiv 1,3%, în marjă cu câștigurile anterioare, în timp ce FTSE 100 de la Londra se tranzacționa cu 1,1% mai sus.
Mark Haefele, director de investiții la UBS, a declarat însă că probabilitatea ca Trump să introducă taxe mai mari la importuri constituie ”o îngrijorare” pentru companiile europene.
11.53 Președintele Klaus Iohannis l-a felicitat pe Donald Trump pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din SUA.
"Felicitări, președinte ales Donald Trump, pentru victoria ta! România este un aliat strategic puternic și angajat al SUA. Prin eforturile noastre comune vom aduce pace și prosperitate atât pentru țările noastre, cât și nu numai, apărând interesele noastre comune", a transmis șeful statului român.
11.51 Republicanul Donald Trump a revendicat ''o victorie politică fără precedent'' în alegerile prezidențiale din Statele Unite, într-un discurs susținut la sediul său de campanie din West Palm Beach, în statul Florida, în contextul în care postul de televiziune conservator Fox News l-a proclamat câștigător. "Am făcut istorie", le-a transmis Trump susținătorilor săi, promițând că va ajuta "țara să se vindece".
11.36 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și premierul israelian Benjamin Netanyahu, liderii celor două țări care se confruntă în prezent cu războaie sângeroase și care depind de asistența și sprijinul politic al Statelor Unite, s-au grăbit, miercuri dimineață, să-l felicite pe Donald Trump pentru victoria sa în alegerile prezidențiale, care a devenit tot mai clară, deși nu certă.
10.53 Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat că o victorie a republicanului Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA va fi probabil o veste proastă pentru Ucraina, dar că nu este clar cum ar putea Trump să taie finanțarea americană pentru război,
10.24 Premierul Ciolacu și liderul PNL Nicolae Ciucă îl felicită deja pe Donald Trump pentru realegerea sa la Casa Albă.
Donald Trump susține că el este cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite, dar contracandidatul democrat Kamala Harris nu a admis încă înfrângerea, iar rezultatele sondajelor nu au fost confirmate oficial. Trump și-a revendicat victoria în momentul în care avea asigurate, potrivit predicțiilor, 266 de voturi în Colegiul Electoral din cele 270 necesare.
10.20 CBS News estimează că Harris va câștiga cursa prezidențială din Minnesota. Statul are 10 voturi electorale și este condus de guvernatorul Tim Walz, colegul candidat al lui Harris.
Tot CBS News estimează că Harris va câștiga New Jersey și cele 14 voturi electorale ale sale, un rezultat așteptat în așa-numitul Garden State.
10.12 Vorbind cu susținătorii miercuri dimineața devreme, fostul președinte Donald Trump l-a lăudat pe miliardarul Elon Musk, pe care l-a calificat drept un ”super geniu”.
Trump le-a spus susținătorilor săi că serviciul prin satelit Starlink al lui Musk a ajutat la salvarea ”multor vieți” în timpul uraganului Helene, care a devastat sud-estul Statelor Unite în octombrie.
9.40 Trump i-a spus lui J.D. Vance, cel care, dacă estimările se confirmă, va fi vicepreședintele SUA, că: ”Te-ai dovedit a fi o alegere bună”, confirmând astfel că a avut dubii cu privire la acesta.
9.35 Trump a vorbit susținătorilor săi cărora le-a spus că este al 45-lea și al 47-lea președinte al SUA, subliniind că a câștigat și votul popular și că: ”Este o victorie politică pe care țara noastră nu a mai cunoscut-o”.
”Vom ajuta țara noastră să se vindece, avem o țară care are nevoie de ajutor. (...) Va fi epoca de aur a Americii”, a mai spus Trump, care a arătat că va rezolva problema imigrației.
Trump a fost însoțit de soția sa, Melania, și de copiii săi.
9.14 Raliul pe contractele futures pe indicii bursei americane s-a accelerat în contextul în care date de la numărarea votului indică probabilitate mare pentru un câștig al lui Donald Trump în statele Pennysilvania și Wisconsin care ar fi în măsură să-i asigure drumul către Casa Albă. Contractele pe indicele Dow Jones Industrial Average au depășit nivelul de 43.000 de puncte pentru prima dată de la jumătatea lunii octombrie anulând puseul de vânzare din ultima săptămână. Contractele futures pe indicele DAX40 din Germania au revenit în teritoriu pozitiv și au trecut de nivelul de 19.400 de puncte.
9.11 Trump și Harris au mai câștigat câte un vot electoral în Nebraska, iar fostul președinte ajunge astfel la 266 de voturi electorale, estimează CNN.
9.06 CNN estimează că Trump a câștigat Pennsylvania, fostul președinte ajungând la 265 de voturi electorale, din cele 270 necesare pentru a câștiga.
8.51 Conform estimărilor privind votul popular, Trump conduce în Pennsylvania cu 50,9%, față de 48%, arată CNN.
8.44 CBS News estimează că Pennsylvania, stat esențial ca Harris să câștige, înclină pentru Trump. Fostul președinte a obținut până acum 246 de voturi electorale din cele 270 necesare pentru a câștiga.
Comentatorii posturilor de televiziune importante din SUA tind și ei să ia în calcul o victorie a lui Donald Trump, care este așteptat să vorbească în scurt timp.
8.35 Republicanii vor câștiga majoritatea Senatului SUA, conform CNN, schimbând semnificativ echilibrul de putere la Washington.
O majoritate republicană va pune Senatul în poziția de a întări o posibilă președinție a lui Donald Trump sau de a împiedica o posibilă administrație Kamala Harris.
8.12 Magnatul sud-african Elon Musk, fiul fostului președinte brazilian Jair Bolsonaro, Eduardo, și politicianul britanic Nigel Farage sunt câțiva dintre invitații la cina organizată la Mar-a-Lago, în sudul statului american Florida, unde candidatul republican și fost președinte Donald Trump (2017-2021) urmărește rezultatele alegerilor.
Musk, proprietarul SpaceX și unul dintre cei mai fermi susținători ai republicanului, a mers la reședința din Palm Beach împreună cu unul dintre copiii săi
8.07 CBS News estimează că Harris va câștiga New Mexico, asigurându-și cele 5 voturi electorale.
8.00 Harris nu va mai vorbi în seara alegerilor, spune co-președintele de campanie, care a subliniat că voturile încă trebuie numărate. Harris a luat decizia după ce Trump a câștigat două state importante, Carolina de Nord și Georgia.
7.51 Este o mișcare specifică pieței americane, probabil legată de așteptări privind deznodământul alegerilor, pentru că, prin contrast, contractele futures pentru indicele german DAX40 suferă un recul de aproape 1%.
7.42 Fostul președinte Donald Trump va câștiga unul din cele mai importante state-cheie, respectiv Georgia, susține CNN. În Georgia sunt în joc 16 voturi electorale. Ca urmare, Trump ajunge la 246 de voturi electorale și se apropie de cele 270 necesare pentru a câștiga. Georgia fusese câștigată de Biden în 2020, iar acum Harris trebuie să câștige neapărat Pennsylvania pentru a avea șansă la victorie.
07.37 Vicepreședintele Kamala Harris va câștiga Virginia, conform proiecției CNN. În Virginia sunt în joc 13 voturi electorale. Este nevoie de cel puțin 270 de voturi electorale pentru a câștiga alegerile prezidențiale din 2024.
07.32 Un raliu puternic a fost antrenat pe contractele futures având ca activ suport indicii americani. Pentru contractele pe Dow Jones Industrial Average saltul este de peste 1 procent, cotația ajungând peste reperul de 42.700 de puncte pentru prima oară după 2 săptămâni. Este o mișcare specifică pieței americane, probabil legată de așteptări privind deznodământul alegerilor, pentru că, prin contrast, contractele futures pentru indicele german DAX40 suferă un recul de aproape 1%.
07.24 Republicanii au recâștigat majoritatea în Senat, după ce au obținut locuri în Ohio și Virginia de Vest și au respins contestațiile candidaților lor în Texas și Nebraska.
07.06 Potrivit proiecțiilor, Donald Trump a câștigat 230 voturi în Colegiul Electoral, în timp ce Kamala Harris are 183 de voturi. Este nevoie de cel puțin 270 de voturi electorale (voturi reprezentative pentru statele americane în Colegiul Electoral) pentru a câștiga alegerile prezidențiale din 2024.
Cele mai importante victorii de până acum sunt, pentru Kamala Harris, în California și New York, care îi aduce 54 și respectiv 28 de voturi în Colegiul Electoral, iar pentru Donald Trump - în Texas, de unde provin 40 de voturi electorale.
06.59 Harris și-a amânat discursul pe care urma să îl susțină la sediul de campanie de la Universitatea Howard.
06.54 Aproape toate secțiile de vot în alegerile prezidențiale din SUA s-au închis deja, numărătoarea voturilor e în plină derulare, iar scorul îl favorizează pe republicanul Donald Trump, cred presa și investitorii.
06.48 Donald Trump a câștigat votul în Carolina de Nord, unul dintre cele șapte state-cheie care decid rezultatul alegerilor prezidențiale.
Trump primește astfel cele 16 voturi ale statului în Colegiul Electoral. Pentru a fi declarat câștigător, un candidat are nevoie de 270 de voturi în Colegiul Electoral. În acest moment, el are 230 de voturi asigurate.
06.42 Predicția CNN
06.34 Proiecții: Trump – 216, Harris – 193 (Fox); Trump – 211, Harris – 153 (CNN). Republicanii, aproape de a prelua Senatul
06.22 Un ales republican din Carolina de Nord susținut de Donald Trump și a cărui campanie a fost marcată de numeroase scandaluri a eșuat în tentativa de a deveni primul guvernator de culoare al acestui stat din sud-est.
Mark Robinson era în centrul unui scandal după ce canalul CNN i-a atribuit în septembrie mesaje sub pseudonim de pe un site pornografic, datând din 2008 până în 2012, în care nega Holocaustul, îl elogia pe Hitler și îl denigra pe Martin Luther King.
06.08 Donald Trump a câștigat în statele Ohio, Kansas, Montana și Utah, în timp ce Kamala Harris este dată victorioasă în Colorado.
05.41 Donald Trump a câștigat Florida cu 56% (6 milioane de voturi)
05.36 The New York Times: Trump este acum un favorit strâns, dar clar, pentru a câștiga Georgia și Carolina de Nord.
05.26 Kamala Harris a câștigat în New York, Illinois și Rhode Island în cursa prezidențială americană, în timp ce Donald Trump a obținut victorii în Mississippi și Louisiana, potrivit proiecțiilor media americane.
05.14 Un judecător a prelungit votarea în comitatul Clearfield, din Pennsylvania, până la ora locală 21.00 după o amenințare la clădirea administrativă din comitat unde se află o secție de votare.
04.53 O amenințare cu bombă a determinat evacuarea unei clădiri guvernamentale din West Chester, Pennsylvania, unde se află serviciile de vot, a declarat un oficial electoral.
„A existat o amenințare cu bombă la Centrul de servicii guvernamentale din West Chester, PA”, a transmis Josh Maxwell, președintele Consiliului electoral al comitatului Chester. „Serviciile pentru alegători se află acolo, unde buletinele de la votul în persoană sunt livrate după ora 20.00. Buletinele de vot trimise prin poștă sunt verificate și intabulate într-o altă locație”, a precizat oficialul.
Clădirea este cercetată de câini și va fi repusă în funcțiune în scurt timp, dacă nu se găsește nimic, a precizat Maxwell într-o altă postare.
Aceasta a fost doar una dintre multele amenințări cu bombă raportate în mai multe state-cheie în ziua alegerilor. Georgia și Arizona au raportat, de asemenea, amenințări cu bombă necredibile, oficialii de acolo declarând că suspectează că amenințările provin din Rusia.
04.47 CNN: Echipa Kamalei Harris este îngrijorată de Georgia și Carolina de Nord
04.38 Donald Trump a câștigat în patru noi state în cursa prezidențială americană, între care Texas, iar Kamala Harris învinge în statul Delaware, potrivit proiecțiilor media americane, relatează dpa și AFP.
Prin numărul de electori obținuți în Texas, Wyoming, Dakota de Sud și Dakota de Nord, precum și prin cei din statele unde deja câștigase, Donald Trump a ajuns deja la 154 de mari electori în total. Pe de altă parte, Kamala Harris a ajuns la 30. Pentru a câștiga alegerile în SUA sunt necesari 270 de electori.
Anterior se anunțase că fostul președinte republican a câștigat marii electori din șapte state - Florida, Missouri, Oklahoma, Alabama, Carolina de Sud, Arkansas și Tennessee, în timp ce Kamala Harris a obținut victorii în capitala Washington și în Maryland și Massachusetts.
Până în prezent, niciunul dintre statele cheie - Arizona, Georgia, Michigan, Nevada, Carolina de Nord, Pennsylvania și Wisconsin - nu a avut un câștigător în proiecții realizate de media americane
04.05 Acuzațiile la adresa Moscovei în privința ingerinței în alegerile prezidențiale din SUA nu sunt altceva decât „calomnii răuvoitoare”, a transmis ambasada Rusiei din Statele Unite.
03.56 Donald Trump le-a transmis susținătorilor săi că se așteaptă la "o mare victorie" și a invitat oamenii să-l însoțească pentru a afla rezultatele alegerilor.
03.20 Senatorul democrat Bernie Sanders, în vârstă de 83 de ani, un reprezentant al stângii americane, a fost reales în al patrulea mandat, relatează AFP.
În paralel cu alegerile prezidențiale, americanii aleg marți și o parte dintre senatori.
03.09 Pe măsură ce voturile se numără apar, în paralel, și rezultatele sondajelor de opinie. Acestea au încercat să afle care sunt motivele de la baza votului. Apar și date despre opiniile votanților în legătură cu diverse teme. Una dintre ele, sondată de Fox News, a fost cea a migrației.
66% dintre americani consideră că e timpul să se înăsprească normele care permit imigrația, astfel încât să fie mai greu să se obțină azil în SUA. Doar 33% dintre americani susțin aplicarea acelorași norme de acum și sunt în dezacord cu înăsprirea lor.
02.48 Republicanii au câștigat un loc în Senatul SUA care aparținuse anterior democraților, prin victoria lui Jim Justice în statul Virginia de Vest, conform proiecțiilor CBS News și Fox News, preluate de AFP.
Acest mandat era deținut de Joe Manchin, un fost democrat care nu a candidat pentru realegere, și se aștepta o victorie republicană în acest stat de dreapta.
02.23 Donald Trump este așteptat să iasă învingător în statul conservator Virginia de Vest, pe care l-a câștigat și în 2016 și 2020, conform proiecțiilor CNN și NBC, preluate de AFP.
Această victorie îi permite să obțină patru mari electori suplimentari, pe lângă cei 19 pe care îi câștigase deja, prin victoriile din statele Kentucky și Indiana.
Kamala Harris a obținut victoria în Vermont, câștigând astfel trei mari electori.
01.57 Candidatul republican Donald Trump a câștigat statele Kentucky și Indiana în alegerile din SUA, în timp ce democrata Kamala Harris a obținut victoria în Vermont, conform proiecțiilor mai multor media americane, inclusiv CNN și ABC, citate de AFP.
Victoriile din aceste trei state, care erau așteptate, aduc 19 mari electori pentru Donald Trump și trei pentru Kamala Harris.
Este nevoie de 270 de mari electori pentru a câștiga alegerile prezidențiale din SUA.
Secțiile de votare s-au închis în șase state din estul SUA: statul-cheie Georgia, precum și Indiana, Kentucky, Carolina de Sud, Vermont și Virginia.
În Georgia, cursa este prea strânsă pentru a fi făcute proiecții.
01.31 Primele secții de votare s-au închis în cursa prezidențială extrem de strânsă dintre Kamala Harris și Donald Trump, dar ar putea trece câteva zile până când va fi declarat un câștigător. Alegătorii continuă să voteze în Statele Unite.
Votarea s-a încheiat la unele secții din statele Indiana și Kentucky. În alte părți din cele două state, pe care fostul președinte republican Donald Trump este așteptat să le câștige, locuitorii au la dispoziție o oră suplimentară pentru a vota.
00.16 Un judecător din SUA a respins o încercare a republicanilor de a bloca șapte comitate din Georgia, unul dintre statele decisive în alegerile prezidențiale, să accepte unele buletine de vot prin corespondență și i-a mustrat pe avocații partidului pentru ceea ce el a numit discriminare împotriva oponenților politici.
00.57 Statele Unite sunt în gardă în fața oricărei amenințări la adresa alegerilor prezidențiale, prin butoane de apel de urgență în secții de votare, mobilizarea Gărzii Naționale și avertismente împotriva dezinformării.
Amenințări false cu bombă puse pe seama unor operațiuni de destabilizare rusești au vizat secții de votare din mai multe state, perturbând pentru scurt timp votul în Georgia (sud-est), unul dintre cele în care se decid alegerile, au anunțat autoritățile.
FBI, poliția federală americană, a declarat că "are cunoștință de amenințări cu bombă în secții de votare din mai multe state, dintre care multe par să provină de la nume de domenii de internet rusești".
"Niciuna dintre aceste amenințări nu a fost considerată credibilă până acum", a precizat FBI, fără a specifica statele în cauză și cerând publicului să raporteze forțelor de ordine orice activitate suspectă.
00.54 Candidatul republican la alegerile din SUA, Donald Trump, a vorbit despre "zvonuri" că operațiunile de vot din Philadelphia sunt parazitate de "fraude masive", fără a oferi nicio dovadă pentru aceste acuzații.
"Există multe zvonuri privind fraude masive în Philadelphia", a scris candidatul republican la Casa Albă despre acest bastion democrat din statul Pennsylvania.
Autoritățile din acest stat nord-estic, fără îndoială cel mai disputat din duelul dintre Kamala Harris și Donald Trump, nu au raportat până acum nicio formă de fraudă în oraș.
00:40 Prim sondaj la ieșirea de la urne. Aproximativ trei sferturi din alegătorii americani au o percepție negativă asupra modului în care decurg lucrurile în SUA astăzi, conform rezultatelor inițiale ale sondajului la ieșirea de la urne realizat de CNN.
Doar aproximativ un sfert din alegători se declară entuziaști sau mulțumiți de starea națiunii, cu mai mult de 4 din 10 nemulțumiți și aproximativ 3 din 10 spunând că sunt chiar revoltați. Dar alegătorii rămân în general optimiști, mai mult de 6 din 10 spunând că cele mai bune zile ale SUA sunt în viitor și doar circa o treime afirmând că cele mai bune zile au trecut.
00:27 Jurnaliști de la mai multe organizații de știri nu au primit sau au rămas fără acreditare la evenimentul de urmărire a alegerilor din West Palm Beach, Florida, ca represalii pentru acoperirea mediatică a campaniei lui Donald Trump, potrivit CNN.
Reporteri de la Politico, Axios, Puck, Voice of America și Mother Jones s-au numărat printre cei cărora le-au fost refuzate acreditările. Unii primiseră acces la evenimentul de marți noapte, dar decizia a fost anulată ulterior.
6 nov. 00:03 Actrițele Anne Hathaway, Julia Roberts și Eva Longoria au anunțat că au votat pentru Kamala Harris.
Julia Roberts a distribuit o imagine cu ea purtând un tricou Potus (președintele Statelor Unite) cu simbolul feminin și un autocolant pe care scria: "Am votat".
Anne Hathaway a distribuit o imagine cu ea cu un autocolant de vot și a scris: "Am votat ca și cum jumătate din viețile din această țară ar depinde de asta. Am votat pentru Kamala Harris".
23:50 Candidații stau pe telefoane. Kamala Harris a vizitat marți un centru de apeluri telefonice al Comitetului Național Democrat (DNC), le-a mulțumit susținătorilor care acționează în favoarea sa și a dat, la rândul său câteva telefoane.
Ea a primit un telefon și s-a alăturat susținătorilor săi din centru.”Sunt bine”, i-a spus ea persoanei de la telefon. ”Ai votat?” Persoana respectivă i-a răspuns, iar Harris i-a spus ”Ai făcut-o? Mulțumesc!”.
Trump, la rândul său, i-a sunat pe aliații republicani și pe oficialii aleși din statele cheie pentru a vedea cum merge votul.
Trump este așteptat de mii de suporteri să vorbească mai târziu, spre seară, la centrul de convenții din apropierea reședinței sale de la Mar-a-Lago, din Florida. Trump le-a spus reporterilor că încă nu a scris un discurs pentru această ocazie, dar are de gând să își facă apariția acolo.
23:29 Rețeaua de socializare a fostului președinte Donald Trump a fost oprită temporar, marți, de la tranzacționare pe bursă de două ori, după o prăbușire bruscă și vertiginoasă în ziua alegerilor.
Acțiunile proprietarului Truth Social, Trump Media & Technology Group, care se tranzacționează sub simbolul ”DJT”, au devenit pentru scurt timp negative după ce au crescut cu până la 17% marți dimineață. După ce stocul a fost oprit din cauza volatilității, acțiunile au început să se redreseze și crescuseră cu 4%.
Compania Truth Social se confruntă cu un moment decisiv pentru soarta sa, care ar putea fi stabilită de alegători marți, notează CNN. Acțiunile companiei au câștigat 12% la începutul săptămânii, revenindu-și după trei zile de pierderi abrupte săptămâna trecută.
23:15 Campania pro-Trump al lui Elon Musk a acordat ultimul premiu de 1 milion de dolari unui alegător înregistrat din Michigan, punând capăt unei tombole zilnice care a iscat un proces juridic atât la nivel federal, cât și la nivel de stat.
Grupul politic, numit America PAC, și-a anunțat câștigătorul final marți după-amiază, la o zi după ce un judecător din Pennsylvania a refuzat să închidă programul. Procurorul districtual din Philadelphia a intentat un proces civil pentru a opri tombola, susținând că a încălcat legile de stat privind jocurile de noroc.
În total, grupul pro-Trump a acordat 18 milioane de dolari celor 18 alegători înregistrați în state cheie, în ciuda procesului din Philadelphia și a unui avertisment separat din partea Departamentului de Justiție că programul ar putea încălca legile federale privind cumpărarea de voturi.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Dacia scumpește Duster 3. Crește prețul motorului ECO-G și cel al tracțiunii 4x4. Listă completă de prețuri23:04 Dolarul american este pe o ușoară tendință de depreciere față de valutele relevante. Cotația euro/dolar a sărit de nivelul de 1,09 dolari pentru un euro pentru prima oară în ultimele 5 săptămâni. Moneda SUA slăbește moderat și în raport cu monedele clasice de refugiu, yenul japonez și francul elvețian. Dolarul american pierde jumătate de procent și față de lira sterlină.
22:49 Analiștii apreciază că o administrație republicană la Casa Albă ar avantaja companiile petroliere, cu o acordare mai facilă a permiselor de forare. Companiile de profil au evoluții slabe: -0,01% pentru titlurile Exxon Mobil (XOM), -0,70% pentru acțiunile Chevron (CVX), -0,70% pentru titlurile ConocoPhillips (COP), +0,10% pentru acțiunile Devon Energy (DVN), -0,04% pentru titlurile APA Corp. (APA).
22:38 Echipa de campanie a lui Trump ar fi avut discuții despre declararea victoriei sale înainte de a fi anunțate rezultate oficiale, susține CBS News. Potrivit mai multor surse, au existat discuții în cadrul echipei de campanie pentru ca Trump să declare o victorie anticipată în noaptea alegerilor, așa cum a făcut în 2020.
Trump ar putea pretinde victoria prematur cândva după ce prima tranșă de buletine de vot va fi numărată. Primele rezultate ar putea indica avans pentru republicani în statele cheie, dar apoi tendința s-ar putea schimba în favoarea democraților, pe măsură ce sunt numărate buletinele de vot prin corespondență, în special în Pennsylvania, susține CBS.
Prin urmare, Trump ar putea profita de aparența că ar conduce înainte de schimbarea rezultatului, pe măsură ce buletinele de vot sunt numărate.
22:23 Veritabile performere ale zilei sunt acțiunile Palantir (PLTR) care au un salt de peste 23%, depășind reperul de 51 dolari pe titlu. Compania este specializată în furnizarea de soluții pentru supravegherea de masă și industria de armament. Cele mai importante nume din sectorul de înzestrare militară, RTX Corp. (RTX) și Lockheed Martin (LMT) au aprecieri mai mici de jumătate de procent.
22:09 Acțiunile bancare, teoretic favorizate de o victorie a lui Trump, care vizează politici de dereglementare, au evoluții anemice: +1,24% pentru Morgan Stanley (MS), +0,26% pentru titlurile JP Morgan Chase & Co. (JPM), +0,80% pentru acțiunile Bank of America (BAC), +0,14% pentru Wells Fargo (WFC), +0,99% pentru Comerica (CMA).
22:02 Oficialii serviciilor de informații americane anchetează un cont de e-mail care utilizează un domeniu de internet rusesc, ca sursă potențială a falselor amenințări cu bombă făcute în ziua alegerilor în statul Georgia, au declarat pentru CNN surse familiare cu problema.
Un oficial american a declarat pentru CNN că anchetatorii cred că cel puțin unele dintre amenințări provin din Rusia. Anchetatorii analizează istoricul activității contului de e-mail pentru a încerca să determine cine se află în spatele amenințărilor.
Amenințările false au cauzat închiderea temporară a secțiilor de votare din Union City, chiar lângă Atlanta, potrivit poliției din județul Fulton.
21:53 Harris a ales Universitatea Howard pentru sediul ei în noaptea alegerilor, acolo începând în urmă cu 42 de ani studiile universitare. ”Să mă întorc în seara asta la Universitatea Howard, iubita mea alma mater și să pot, să sper, să recunosc această zi pentru ceea ce este, este într-adevăr cercul complet pentru mine”, a spus ea.
Trump, în schimb, va urmări rezultatele alegerilor la Mar-a-Lago, reședința sa, împreună cu Elon Musk, prietenii și familia, potrivit surselor CNN.
21:34 Indicii americani au fost în cea mai mare parte a orarului de tranzacționare de la New York ”pe verde”, în ziua alegerilor prezidențiale, în pofida unui debut în teritoriu negativ pentru contractele futures în sesiunea europeană. După un raliu susținut, indicele Dow Jones Industrial Average s-a consolidat peste pragul de 42.000 de puncte, în timp ce indicii S&P500 și Nasdaq100 au aprecieri de aproximativ un procent.
21:01 S-a votat și în spațiu. Astronauții Butch Wilmore, Suni Williams și Don Pettit au votat anticipat pentru alegerile prezidențiale de la Stația Spațială Internațională.
Buletinele de vot din spațiu sunt transmise către Pământ în același mod în care sunt transmise majoritatea datelor între stația spațială și controlul misiunii - prin Rețeaua spațială apropiată a NASA, o rețea de sateliți aflați în spațiu care comunică cu antenele de pe planeta noastră.
5 nov. 20:32 Peste 80 de milioane de oameni au votat până acum: 83 de milioane de persoane și-au exprimat votul deja, potrivit celor mai recente date din 48 de state și Districtul Columbia, adunate de CNN, Edison Research și Catalist, o companie care furnizează date, analize și alte servicii pentru democrați, cadre universitare și organizații nonprofit de consultanță, inclusiv date despre cine votează înainte de noiembrie. Acest număr este mai mult de jumătate din cele aproximativ 158 de milioane de voturi exprimate pentru președinte în 2020, dar este semnificativ mai mic decât votul total preelectoral din acel an, când aproximativ 70% dintre alegători au ales să voteze prin corespondență sau în persoană.
Vicepreședintele Kamala Harris și fostul președinte Donald Trump au nevoie fiecare de cel puțin 270 de voturi electorale pentru a câștiga. Statele cruciale pentru o victorie sunt Arizona, Georgia, Michigan, Nevada, Carolina de Nord, Pennsylvania și Wisconsin.
Secțiile de vot se deschid și se închid la ore diferite în diferitele state, dar până la ora 23:00, ora Coastei de Est a SUA (miercuri, ora 06:00, ora României,) toate statele își vor fi închis secțiile de votare - cu excepția celor din Hawaii și Alaska, unde secțiile de vot se închid puțin mai târziu.
La scurt timp după închiderea votului, la ora 23:00, în California, vor începe să apară rezultate în favoarea unui candidat sau a celuilalt. Însă puțini observatori se așteaptă la o rezolvare rapidă a răspunsului cine a câștigat, experții sugerând că ar putea dura mai degrabă zile decât ore până la aflarea învingătorului. Primele rezultate pot fi, de asemenea, înșelătoare. Un candidat care obține un avans timpuriu prin voturile în persoană poate ajunge să fie depășit atunci când voturile prin corespondență și alte tipuri de buletine de vot sunt adăugate ulterior.
Kamala Harris, care a devenit candidatul Partidului Democrat după ce președintele Joe Biden a ieșit din cursă în iulie, pledează pentru dreptul la avort și a promis să reducă costurile la alimente și locuințe pentru familiile de muncitori.
Candidatul republican, Donald Trump, care a supraviețuit în acest an la două tentative de asasinat, a promis să sigileze frontiera americană pentru a împiedica imigranția și a propus reduceri de taxe în valoare de trilioane de dolari.
CITEȘTE ȘI LEGE Șoferii scapă de amendă automată pentru lipsa rovinietei, având timp suplimentar de platăKamala Harris a votat prin corespondență, înaintea zilei alegerilor.
Donald Trump și soția sa, Melania, au votat în ziua alegerilor la Palm Beach, în Florida.
Vorbind presei după ce și-a votat, fostul președinte Donald Trump a spus că este ”foarte încrezător” că va câștiga alegerile și că ele „nici măcar nu vor fi strânse”. Candidatul republican și-a exprimat în același timp frustrarea că poate dura ceva timp pentru a fi anunțate rezultatele.
”Dacă pierd niște alegeri, dacă alegerile au fost corecte, eu voi fi primul care să o recunoască. Până acum, cred că a fost echitabil”, a mai afirmat Trump.
Candidata democrată la fotoliul de la Casa Albă Kamala Harris a ales să fie prezentă, în ziua alegerilor, în interviuri la radio, având ca țintă anumite grupuri de alegători-cheie.
Ea a vorbit despre imigrație și reducerea disensiunilor politice, despre impactul politicilor sale asupra bărbaților afroamericani și despre implicațiile istorice ale scrutinului. Totodată, ea a reluat o temă pe care a abordat-o apăsat în ultimele zile ale campaniei, și anume că vrea să învingă pentru a-i ajuta pe americanii obișnuiți, în timp ce Trump vrea înapoi la Casa Albă pentru a-și ataca inamicii.
”Dacă este ale, va intra în Biroul Oval cu lista sa de inamici.Este plion de răzbunare, plin de ranchiună. Totul este despre el. Când voi veni eu la 20 ianuarie (în Biroul Oval), voi veni cu lista mea de lucruri de făcut pentru poporul american”, a declarat Harris, potrivit News.ro.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Sameday apelează la deținuțiÎncă de la primele ore, secțiile de votare au înregistrat incidente, inclusiv de celor acuzate în Republica Moldova, privind amestecul Rusiei în desfășurarea alegerilor.
În Georgia au existat amenințări cu bombă la secțiile de vot, iar secretarul de stat al Georgiei, Brad Raffensperger, a declarat marți reporterilor că amenințările care au perturbat pentru scurt timp votul la două secții de votare provin din Rusia: ”Am auzit că unele amenințări care sunt de origine rusă”, a spus Raffensperger, citat de CNN, adăugând că ”în interesul siguranței publice, verificăm întotdeauna asta și vom continua să fim foarte responsabili atunci când auzim despre astfel de lucruri”.
Secretarul de stat din Michigan, Jocelyn Benson, a avertizat alegătorii să fie precauți cu ”actorii răi străini”, care vor încerca să distragă atenția de la procesul electoral sigur, declarând totodată că oficialii nu au văzut nicio dovadă de interferență.
Rezultatul alegerilor în statul-cheie Georgia urmează să fie cunoscute în noaptea de marți spre miercuri, a anunțat secretarul de Stat local Brad Raffensperger. Aproximativ 70% dintre voturile exprimate în acest stat-cheie urmează să fie numărate ”până marți seara, la ora locală 20.00 (miercuri, 3.00, ora României)”, a declarat el presei.
În 2020, Donald Trump a execitat presiuni asupra lui Raffensperger ”să găsească” voturi în plus.
Primele voturi - egalitate
Localitatea Dixville Notch, în New Hampshire, a fost primul care a numărat buletinele de vot exprimate, imediat după miezul nopții (7.00, ora României). În acest cătun, potrivit tradiției secția de votare se deschide imediat după miezul nopții, în ziua alegerilor, și se închide aproape imediat după aceea.
Donald Trump și Kamala Harris au obținut câte trei voturi fiecare.
În ultimele două rânduri de alegeri a fost ales candidatul democrat - Biden în unanimitate în 2020, iar Clinton cu patru din șapte voturi în 2016.