FOTO Ministru: Vom avea doar din fonduri nerambursabile peste 2.000 MW energie stocată în baterii, acoperind jumătate din nevoia totală de stocare a României

FOTO Ministru: Vom avea doar din fonduri nerambursabile peste 2.000 MW energie stocată în baterii, acoperind jumătate din nevoia totală de stocare a României
scris astăzi, 10:04

Capacitățile de stocare de energie puse în funcțiune în România deja încep să livreze în sistem, iar acum vorbim deja de 40 MW care provin din astfel de surse, transmite ministrul Energiei.

"În anii următori, va exista o creștere considerabilă a energiei stocate în baterii. Estimez că vom avea în 2-3 ani, doar din contractele finanțate din fonduri nerambursabile, o capacitate de peste 2.000 MW stocare în baterii, ceea ce va acoperi jumătate din nevoia totală de stocare a României, conform datelor Dispecerului Energetic Național", spune acesta.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO DECIZIE Dispare deocamdată noua taxă de pe facturile de energie. Doar ca să reapară la primăvară, după ce dispar prețurile finale plafonate CITEȘTE ȘI FOTO DECIZIE Dispare deocamdată noua taxă de pe facturile de energie. Doar ca să reapară la primăvară, după ce dispar prețurile finale plafonate
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Astăzi este lansat apelul de proiecte pentru sprijinirea investițiilor în capacități de stocare a energiei electrice (baterii), finanțat cu 150 de milioane de euro, fonduri nerambursabile din Fondul pentru Modernizare. Acești 150 de milioane de euro se adaugă la cele aproximativ 13 miliarde de euro fonduri nerambursabile existente pentru proiecte de investiții în energie verde, inclusiv 80 de milioane deja alocați pentru stocare din PNRR.

FOTO Ministru: Vom avea doar din fonduri nerambursabile peste 2.000 MW energie stocată în baterii, acoperind jumătate din nevoia totală de stocare a României

viewscnt
Afla mai multe despre
energie
stocare