"Am fost în țări unde guvernele obligau femeile să avorteze, așa cum se întâmpla în China, sau le obligau să ducă sarcinile la capăt, așa cum se întâmpla în România. Vă spun, nu e treaba guvernului să se bage în deciziile pe care femeile le iau cu familiile lor, în acord cu credințele lor și cu sfatul medicului, și voi susține acest drept", a declarat candidatul democrat la președinția Statelor Unite, Hillary Clinton, la ultima dezbatere cu rivalul republican Donald Trump.
Declarația a fost făcută în contextul în care Clinton îl acuza pe candidatul Partidului Republican că ceruse ca femeile să fie pedepsite dacă avorturile vor deveni ilegale și ele totuși recurg la această măsură. Trump făcuse anterior o declarație în acest sens, dar a dat ulterior publicității un comunicat în care a spus că nu aceasta este de fapt poziția sa.
Nu este însă prima oară când Hillary Clinton face referire, într-un context electoral, la politica de interzicere a avorturilor impusă de regimul comunist condus de Ceaușescu, prin Decretul nr. 770/1966 al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România. Acest lucru s-a întâmplat prima dată în urmă cu peste 8 ani, la o dezbatere a lui Hillary Clinton cu concurentul său la nominalizarea în poziția de candidat al Partidului Democrat la funcția de președinte al SUA, Barack Obama, președintele actual încă în funcție, pe atunci senator de Illinois.
CITEȘTE ȘI VIDEO Hillary Clinton și Donald Trump au avut cea mai dură dezbatere, presărată cu amenințăriDezbaterea cu Obama a avut loc în aprilie 2008, în cadrul unui forum dedicat relației dintre credința religioasă și politică, desfășurat la Messiah College din Grantham, Pennsylvania.
"Unii dintre dumneavoastră știu, am fost în China în 1995 și m-am exprimat împotriva politicii copilului unic a guvernului chinez, care a dus la avorturi și sterilizări forțate, pentru că am crezut că trebuie să depunem mărturie împotriva a ceea ce a fost un demers intruziv, abuziv, dezumanizant de a dicta femeilor și bărbaților cum trebuie să procedeze în legătură cu copiii pe care doresc să îi aibă. Iar la scurt timp după asta, am fost în România, unde am întâlnit femei care trăiseră sub regimul comunist din anii ’70 și ’80 și care fuseseră, în esență, forțate să nască cât mai mulți copii, în folosul statului. Și unde avortul fusese criminalizat, iar femeile erau literalmente forțate să se supună la examene medicale și urmărite de poliția secretă, iar foarte mulți copii au fost abandonați și lăsați la orfelinate, ceea ce, din păcate, a dus la o epidemie de SIDA", a spus Clinton în 2008, la dezbaterea cu Obama din cadrul alegerilor primare pentru desemnarea candidatului democrat la președinție.
Hillary Clinton a făcut în iulie 1996 o scurtă vizită la București, în cadrul unui turneu de 10 zile în Europa de Est, și s-a întâlnit cu reprezentanții mai multor organizații neguvernamentale locale. De asemenea, ea l-a însoțit în anul următor, în calitate de Primă Doamnă, pe președintele de atunci al SUA, Bill Clinton, în vizita sa în România.
CITEȘTE ȘI WikiLeaks publică trei discursuri plătite susținute de Hillary Clinton pentru Goldman SachsLa același eveniment din 2008, Barack Obama a afirmat că "nu a ajuns încă la o concluzie clară" în privința chestiunii dacă viața începe încă din momentul concepției și că nu cunoaște răspunsul la această întrebare. "Ceea ce știu este că există ceva extraordinar de puternic dincolo de viața potențială și că acest lucru are o greutate morală pe care o luăm în considerare în momentul în care avem aceste discuții", a spus Obama, pe atunci senator de Illinois. Ambii candidați democrați încercau să obțină susținerea liderilor și grupurilor religioase creștine americane.
Candidata democrată Hillary Clinton a câștigat dezbaterea electorală de miercuri împotriva republicanului Donald Trump, ceea ce înseamnă a treia sa victorie consecutivă în înfruntările cu omul de afaceri new-yorkez, potrivit unui sondaj CNN/ORC.
Aproximativ 52% dintre alegătorii întrebați au spus că fostul secretar de stat a câștigat dezbaterea, în timp ce 39% au fost de părere că republicanul a avut o prestație mai bună. Clinton a câștigat și dezbaterile precedente, potrivit sondajelor CNN/ORC.