Guvernul va prelungi cu 45 de zile aplicarea OUG privind tutunul. CE pregătește procedura de infringement - surse

Guvernul va prelungi cu 45 de zile aplicarea OUG privind tutunul. CE pregătește procedura de infringement - surse
scris 28 iun 2016

Guvernul intenționează să adopte ordonanța de urgență de transpunere a Directivei tutunului, dar va prelungi aplicarea acesteia cu 45 de zile de la publicare, au declarat pentru Profit.ro surse guvernamentale. În același timp, CE pregătește punerea în întârziere a României în ce privește Directiva, având în vedere că noile prevederi trebuiau adoptate până la 20 mai.

Procedura de infringement presupune atenționarea unui stat membru UE de către Comisia Europeană pentru încălcarea unei obligații și, ulterior, acționarea statului respectiv în judecată la Curtea Europeană de Justiție, unde țara în cauză este amendată cu o sumă substanțială.

Urmărește-ne și pe Google News

Guvernul a decis recent inițierea unei ordonanțe de urgență pentru transpunerea Directivei tutunului, după ce un proiect de lege inițiat tot de Executiv a fost adoptat la începutul acestei luni de Senat, ca prima Cameră sesizată a Parlamentului, la mai mult de două săptămâni de la termenul la care Directiva ar fi trebuit să intre în vigoare.

Surse oficiale au declarat pentru Profit.ro că Bruxelles-ul se pregătește să lanseze etapa premergătoare a procedurii de infringement pentru neimplementarea Directivei tutunului. Comisia Europeană ar urma, astfel, în perioada următoare, să anunțe autoritățile de la București de punerea în întârziere în privința Directivei.

În condițiile în care proiectul de lege nu mai are timp efectiv pentru a fi adoptat în această săptămână de către Camera Deputaților, nefiind încă luat nici în discuția comisiilor de specialitate, Guvernul va fi nevoit să adopte ordonanța pregătită preventiv de către Ministerul Sănătății.

EXCLUSIV Opiniile britanicilor, trimise Profit.ro: Pro-Ne-am descurcat singuri sute de ani; Contra-Au fost manipulări că străinii ne iau job-ul CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Opiniile britanicilor, trimise Profit.ro: Pro-Ne-am descurcat singuri sute de ani; Contra-Au fost manipulări că străinii ne iau job-ul

Unii producători, precum JTI, au reclamat însă că proiectul de ordonanță de urgență prevede intrarea în vigoare și conformarea producției la noile prevederi cu data publicării ordonanței în Monitorul Oficial, dar normele de aplicare ar urma să fie adoptate în termen de 30 de zile de la această dată. Prin urmare, potrivit producătorului, trecerea la noile cerințe de producție ar trebui făcută intempestiv, la data publicării ordonanței. 

Surse guvernamentale au precizat pentru Profit.ro că Guvernul va ține cont de solicitările reprezentanților industriei de profil și va prelungi termenul de intrare în vigoare a actului normativ.

"Intenția Guvernului este să aprobe ordonanța de urgență cu mențiunea că ea va intra în vigoare la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, interval în care ar trebui să fie gata și normele de aplicare", au declarat pentru Profit.ro sursele citate.

Spre dezamăgirea fumătorilor, însă, ordonanța de urgență pregătită de Guvern nu cuprinde amendamentele aduse de senatori legii inițiale și care permit fumatul pe terase și în spații special amenajate.

viewscnt
Afla mai multe despre
tutun
fumat
directiva
oug
ordonanta de urgenta
guvern
parlament
ce
infringement