După ce tarifele impuse de președintele american Donald Trump au provocat turbulențe pe piețele globale, bancherii și investitorii încep să apeleze la structuri financiare neconvenționale pentru a duce la bun sfârșit tranzacții majore de fuziuni și achiziții (M&A), chiar și cu întârzieri sau ajustări, relatează Reuters.
Un exemplu recent este acordul de 4,46 miliarde de dolari încheiat de fondul de investiții Silver Lake Partners cu Intel pentru preluarea diviziei de cipuri programabile Altera. În urma negocierilor prelungite cu o săptămână, părțile au introdus în contract o clauză care amână plata a aproape o treime din sumă, tocmai pentru a reduce riscurile generate de volatilitatea piețelor și incertitudinea generată de tarifele impuse de SUA, scrie News.ro.

Silver Lake a convenit să amâne plata a 1 miliard de dolari: 500 de milioane până la finalul anului viitor și restul până în 2027, conform unui document depus la autoritățile de reglementare. Dacă piața de semiconductori revine la nivelurile anterioare ”Zilei Eliberării”, cum a numit Trump anunțul noilor tarife, atunci plata inițială se va face la închiderea tranzacției, estimată pentru finalul acestui an.
Declin accentuat al activității M&A
Deși activitatea globală de M&A a crescut cu 12,6% în primul trimestru din 2025 față de anul trecut, atingând 984 miliarde dolari, în aprilie s-a înregistrat o scădere abruptă. Volumul tranzacțiilor a coborât cu 29% față de aceeași perioadă din 2024, până la doar 98 miliarde dolari, fiind cel mai slab început de trimestru II de la criza din 2020, potrivit datelor Dealogic.
”Trăim vremuri turbulente,” a declarat Hans De Cuyper, CEO al asiguratorului internațional Ageas, care a cumpărat recent compania britanică esure de la Bain Capital, pentru 1,3 miliarde lire sterline (1,7 miliarde dolari), după simulări atente ale diferitelor scenarii economice.
În aceste condiții, companiile își renegociază termenii cu creditorii sau adoptă soluții financiare inovatoare pentru a acoperi diferențele de evaluare apărute în ultimele săptămâni.
”Oamenii regândesc tranzacțiile, poate le reduc puțin. Am mai văzut asta în 2008-2009, când se foloseau clauze de tip ‘earnout’ sau ‘contingent value rights’ pentru a compensa evaluările scăzute. Aceste metode ar putea reveni,” a spus Alex Hecker, vicepreședinte global pentru M&A la Deutsche Bank.

Recalculări în ultimul moment
Un alt caz relevant este tranzacția de 24,3 miliarde dolari dintre Global Payments și rivalul său Worldpay. Acordul era aproape finalizat pe 2 aprilie, când Trump a anunțat noile tarife, provocând o scădere de aproape 15% a acțiunilor Global Payments în două zile. Compania a decis totuși să onoreze prețul acțiunilor de dinaintea anunțului – 97 de dolari – pentru a închide afacerea, deși titlurile ajunseseră în zona 80 de dolari.
Tranzacții strategice continuă
Chiar și în acest climat dificil, unele tranzacții considerate strategice continuă. Un exemplu este achiziția Versace de către Prada pentru 1,38 miliarde dolari, anunțată pe 10 aprilie. Discuțiile dintre cele două case de modă din Milano au început în noiembrie 2024, după ce autoritățile de reglementare americane au blocat fuziunea dintre compania-mamă a Versace, Capri Holdings, și retailerul Tapestry, deținătorul brandurilor Kate Spade și Coach.
”Dacă o tranzacție are sens strategic și e fezabilă indiferent de scenariu, atunci continui și o finalizezi,” a spus Hecker.
Într-un context în care incertitudinile economice și presiunile politice complică tranzacțiile financiare, creativitatea și flexibilitatea devin esențiale pentru bancheri și investitori în atingerea obiectivelor.