Cel mai mic salariu de bază pentru bugetari va fi de 1.250 lei, pentru funcții cu studii medii și generale, iar cel mai mare salariu va fi de 15.000 lei pentru funcția cu cea mai mare responsabilitate în stat, raportul între partea variabilă și salariul de bază fiind de 30% pe total ordonator principal de credite, cu eliminarea condiției prevăzută prin Legea-cadru nr. 284/2010 ca partea variabilă să nu depășească 30% din salariul de bază pentru o persoană, prevede proiectul salarizării bugetarilor obținut de Profit.ro.
Varianta proiectului promovat de Guvernul Ponta a fost prezentată de Profit.ro în luna septembrie, tot în exclusivitate, în mai multe articole, precum aici și aici, și poate fi analizată comparativ cu proiectul redactat acum de Guvernul Cioloș.
Promovarea în grade/trepte profesionale va fi de regulă pe un post vacant, din 3 în 3 ani, sau conform unor reglementări din statutele proprii, iar avansarea în gradații va fi din 5 în 5 ani, cu excepția primei gradații, care va fi acordată după 3 ani.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Funcționarii publici beneficiază de un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.
Personalul care deține titlul științific de doctor beneficiază de salariul de bază/solda de funcție de bază/salariul de funcție de bază/indemnizația de încadrare/indemnizație mai mari cu 15%, dacă își desfășoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul.
Va fi suspendă temporar actualizarea, în funcție de majorarea salariilor, a pensiilor de serviciu ale funcționarilor publici parlamentari, ale membrilor Corpului diplomatic și consular al României, ale judecătorilor și procurorilor, ale militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, iar indemnizația pentru limită de vârstă pentru deputați și senatori se va menține la nivelul lunii iulie 2016.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Noua salarizare a bugetarilor: Cât vor câștiga profesorii și învățătoriiDeputații și senatorii prezenți la lucrările Parlamentului, care nu au domiciliul în municipiul București sau în județul Ilfov, vor primi o diurnă de deplasare, pe zi, de 1% (azi 2%) din indemnizația lunară brută prevăzută pentru deputați sau senatori, în locul diurnei de deplasare de 2% prevăzută la art. 41 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, începând cu luna august 2016.
Începând cu 1 august 2016, prevederile privind indemnizațiile care se acordă la pensionare, trecerea în rezervă/retragere/deces se suspendă temporar.
Pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea va fi la nivelul de salarizare pentru funcția similară, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții; pentru personalul care își păstrează salariile deținute la luna iulie 2016, care avansează în gradația corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcția similară, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. În situația în care la avansarea în gradație nu se regăsește o funcție similară în plată, salariul de bază avut se majorează cu procentul aferent gradației în care urmează a fi încadrat, după cum urmează:
- 7,5% pentru gradația 1;
- 5% pentru gradația 2;
- 5% pentru gradația 3;
- 2,5% pentru gradația 4;
- 2,5% pentru gradația 5.
Prevederile privind indemnizațiile care se acordă la pensionare, trecerea în rezervă/retragere/deces se suspendă temporar pe durata aplicării corecțiilor, începând cu luna august 2016.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Condițiile în care bugetarii vor fi promovați și vor primi sporuriPentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, indemnizațiile, compensațiile, primele, ajutoarele, plățile compensatorii, despăgubirile, compensațiile lunare pentru chirie și alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul lunar brut, rămân la nivelul lunii iulie 2016.
În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate personalului următoarele categorii de sporuri:
a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
b) pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
c) personalul care lucrează, potrivit contractului individual de muncă în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate, beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de bază.
Persoanele încadrate în funcții contractuale de debutant vor fi salarizate la acest nivel până la expirarea perioadei de cel puțin 6 luni, dar nu mai mare de 1 an și vor fi promovate, pe bază de examen, în funcția, gradul sau treapta profesională imediat superioară.
Absolvenții învățământului superior de lungă și scurtă durată, care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu un nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional care să-i asigure cel puțin salariul de bază avut, numai în măsura în care atribuțiile din fișa postului au fost modificate în mod corespunzător, păstrându-și gradația avută la data promovării.
Personalul încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii beneficiază de sporurile și indemnizațiile specifice domeniului de activitate căruia îi aparține.
CITEȘTE ȘI Firmele vor fi scutite cu până la 30.000 euro din impozitul pe profit dacă angajează part-time mame cu copii sub 7 aniPersonalul încadrat în autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii beneficiază suplimentar și de sporuri specifice pentru condiții de muncă, după cum urmează:
a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 10% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
b) pentru condiții grele de muncă, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
c) personalul care lucrează, potrivit contractului individual de muncă în zone izolate sau unde atragerea personalului se face cu greutate, beneficiază de un spor de până la 20% din salariul de bază;
d) pentru consemn la domiciliu, un spor de până la 15% din salariul de bază;
e) pentru siguranța navigației, un spor de până la 20% din salariul de bază.
Personalul care, potrivit programului normal de lucru, își desfășoară activitatea între orele 22,00 și 6,00, beneficiază pentru orele lucrate în acest interval de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puțin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.
Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi compensată în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază/solda de funcție de bază/salariul de funcție de bază/indemnizația de încadrare/indemnizație, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut, munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celealte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi compensată în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază/solda de funcție de bază/salariul de funcție de bază/indemnizația de încadrare/indemnizație, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
CITEȘTE ȘI Toți tinerii de până în 25 de ani vor fi scutiți de impozit pe salariu, angajatorii scapă de costuri-proiectPlata muncii se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic în scris, fără a se depăși 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii.
La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depășirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.
Prevederile nu se aplică persoanelor salarizate prin plata cu ora, prin cumul de funcții în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice sau persoanelor angajate cu timp parțial.
Pentru activitatea desfășurată de persoanele cu handicap vizual grav și accentuat, în cadrul programului normal de lucru, se acordă un spor de 20% din salariul de bază/solda de funcție de bază/ salariul de funcție de bază/indemnizația de încadrare/indemnizație.
Personalul care desfășoară activități de creație de programe pentru calculator, precum și cel care este încadrat în posturi de specialiști în tehnologia informației, beneficiază de un spor de până la 15% calculat la salariul de bază/solda de funcție de bază/salariul de funcție de bază/indemnizația de încadrare/indemnizație.
CITEȘTE ȘI Alimentele vor fi etichetate ca țigările, pentru a semnala riscul de boli - proiectOrdonatorii principali de credite pot acorda premii anuale, semestriale și trimestriale, în limita a 3% din cheltuielile cu salariile aferente personalului prevăzut în statul de funcții, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget, în condițiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite. Sumele neutilizate în cursul unui trimestru pot fi acordate în perioadele următoare, în cadrul aceluiași an bugetar.
Din fondul stabilit, până la 50% se poate utiliza pentru acordarea de către ordonatorii principali de credite a unor prime de excelență pentru personalul care a participat direct la obținerea unor rezultate deosebite în activitatea instituțiilor.
Personalul care s-a aflat în concediu plătit pentru creșterea și îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 7 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și personalul ale cărui raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii, la reluarea activității își păstrează gradul sau treapta profesională în care a fost încadrat anterior suspendării și beneficiază de salariul de bază/salariul funcției de bază/solda funcției de bază/indemnizația de încadrare aferente gradului sau treptei profesionale prevăzut în anexele la prezenta ordonanță de urgență.
Pentru acest personal, gradația se stabilește luând în considerare și perioadele care, conform legilor speciale aplicabile, constituie vechime în muncă ce se are în vedere la stabilirea drepturilor salariale.
Exercitarea cu caracter temporar a unei funcții de conducere se realizează prin numirea temporară a unei persoane angajate care îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea funcției de conducere și care nu a fost sancționată disciplinar, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede altfel.
CITEȘTE ȘI FOTO Fiscul scoate la licitație terenurile familiei Voiculescu de lângă cabana Trei BraziÎn mod excepțional, perioada prevăzută poate fi prelungită cu maximum 6 luni, dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede altfel.
Salarizarea absolvenților ciclului I și/sau II (Bologna) se face la nivelul absolvenților cu studii superioare de lungă durată (S).
Persoanele care ocupă funcții de conducere pentru care condiția de ocupare a postului este de studii superioare și care nu au absolvit studii de acest nivel beneficiază de salariul de bază prevăzut de prezenta ordonanță de urgență pentru aceste funcții, pentru o perioadă tranzitorie de maxim 5 ani.
Acestea vor beneficia de o perioadă tranzitorie de 5 ani în care să obțină nivelul de studii pentru exercitarea funcției de conducere. După această dată, în cazul în care condițiile de studii nu sunt îndeplinite, persoanele respective vor fi încadrate pe funcții de execuție existente în statul de funcții al ordonatorului de credite.