Antenele GSM ar trebui amplasate la o distanță de minimum 500 de metri față de unitățile de învățământ, spitale, centrele de plasament și căminele de bătrâni, a decis Senatul prin adoptarea unui proiect legislativ. Decizia finală aparține Camerei Deputaților, iar Ministerul Comunicațiilor avertizează că, dacă regula va fi aplicată, acoperirea Bucureștiului cu semnal de telefonie mobilă ar fi imposibil de realizat.
Proiectul adoptat de senatori modifică Legea 154/2012 privind regimul infrastructurii rețelelor de comunicații electronice, stabilind că "amplasarea pe proprietățile publice sau private a rețelelor de comunicații electronice care realizează procesarea și transportul semnalelor prin suport electromagnetic se face la o distanță de minimum 500 de metri față de unitățile de învățământ, unitățile sanitare, centrele de plasament și căminele de bătrâni".
Inițiatoarea proiectului de lege, deputata PNL Diana Tușa, arată că autoritățile trebuie să protejeze cetățenii de riscul expunerii la câmpuri electromagnetice, cei mai vulnerabili la un asemenea risc fiind copiii, pacienții din spitale și vârstnicii.
CITEȘTE ȘI FBI ar putea decripta iPhone-ul unui terorist fără ajutorul AppleProiectul a fost aprobat de Senat, în pofida faptului că membrii Comisiei pentru economie, industrie și servicii din Senat au propus respingerea inițiativei, după ce Ministerul Comunicațiilor a transmis un punct de vedere prin care a precizat că nu susține astfel de prevederi.
Ministerul consideră că legislația din domeniul sănătății instituie un cadru eficient pentru protejarea populației de radiații ale undelor electromagnetice și că, potrivit unui raport al GSM Association, România s-ar înscrie în media Uniunii Europene privind cerințele legale și durata utilizării stațiilor de bază care compun rețelele mobile de comunicații electronice.
Comunicațiile susțin totodată că niciun stat membru UE nu impune, în legislația națională, condiții privind respectarea unei distanțe între aceste stații și anumite clădiri, ba, mai mult, avertizează asupra faptului că Bucureștiul nu ar mai putea fi acoperit cu semnal de telefonie mobilă.
CITEȘTE ȘI RCS&RDS va taxa, de la 1 aprilie, traficul de date mobile realizat de clienții Digi Mobil prin rețeaua Vodafone Romania"O analiză a efectelor pe care aplicarea legii le-ar avea asupra municipiului București a relevat că: acoperirea Bucureștiului cu semnal de telefonie mobilă ar fi imposibil de realizat, capacitatea și calitatea rețelelor de telefonie mobilă ar scădea drastic, nivelul semnalului de telefonie mobilă va crește semnificativ în proximitatea stațiilor de telefonie mobilă, puterea de emisie a telefonului va crește, consecința fiind creșterea ratei de absorbție specifice", susține Ministerul Comunicațiilor.
Proiectul de lege va fi trimis deputaților spre dezbatere, Camera Deputaților fiind decizională.