Băsescu a fost pus sub acuzare pentru spălare de bani. Reacția lui Băsescu

Băsescu a fost pus sub acuzare pentru spălare de bani. Reacția lui Băsescu
scris 20 apr 2016

Fostul președinte Traian Băsescu a fost pus sub acuzare pentru spălare de bani, fiind acuzat că în 2000, când a fost ales primar al Capitalei, a cumpărat un teren în Băneasa cu bani a căror proveniență nu ar putea fi justificată și pe care i l-ar fi vândut omului de afaceri Costel Cășuneanu. El este cercetat și pentru modalitatea de achiziționare a unui autoturism Mercedes 500.

"Printr-o adresă a PICCJ am fost informat că sunt suspect pentru spălare de bani în formă continuată legat de achiziția unui teren și a unei case în anii 2000 și respectiv 2002, urmare a unei reclamații făcută de domnul Ciuvică (Mugur Ciuvică, directorul Grupului pentru Investigații Politice - n.r.). Pentru corectă informare, aduc la cunoștință că în același dosar, prin REZOLUȚIA din 25 iunie 2012 a PICCJ, s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Acest dosar a fost redeschis în 2015 la solicitarea PICCJ . Pentru moment, nu am fost citat la PICCJ. Cu certitudine, imediat ce voi fi citat, mă voi prezenta în fața procurorului de caz", a declarat Băsescu.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit unor surse judiciare citate de România Curată, Parchetul își bazează acuzațiile pe declarații de martori, înscrisuri bancare și rapoarte ale Oficiului de Combatere a Spălării Banilor.

Circuitul tranzacției descris de sursa citată este următorul:

9 august 2000: Traian Băsescu cumpără un teren de 3.700 de metri pătrați în Aleea Privighetorilor 86, cartierul Băneasa, cu 1.483.244.000 lei vechi, adică în jur de 70 de mii de dolari (în vara lui 2000, un dolar era în jur de 21.000 de lei vechi –n.r.) Suma ar fi fost achitată în numerar. Proveniența ei nu poate fi justificată, susține procuroarea Elena Iordache.

În aceeași zi, la același notar, omul de afaceri Costel Cășuneanu cumpără un teren învecinat, cu o suprafață similară, la un preț de 3 ori mai mare, considerat prețul pieței.

15 octombrie 2002: Traian Băsescu vinde terenul din Aleea Privighetorilor 86 către Gabriela Blaj din Oituz, cumnata și asociata omului de afaceri Costel Cășuneanu, cu 12.004. 212.620 lei vechi, adică peste 300.000 de dolari (în 2002, un dolar ajunsese în jur de 39.000 de lei vechi –n.r.). Băsescu ar fi primit 110.000 de dolari în numerar și 8.285.000.000 lei vechi prin transfer bancar de la Gabriela Blaj.

Femeia primise acești bani în aceeași zi, tot prin transfer bancar, de la cumnatul Costel Cășuneanu. Acesta luase la rândul lui o parte din bani, 7.293.000.000 lei vechi, de la compania sa de construcții de drumuri PA & CO Internațional și o altă parte, 1.006.415.000 lei vechi, dintr-un schimb valutar.

FOTO DNA prezintă în imagini cum arată în lucru un dosar de corupție CITEȘTE ȘI FOTO DNA prezintă în imagini cum arată în lucru un dosar de corupție

21 octombrie 2002: Traian și Maria Băsescu cumpără de la Virgil și Mariana Ghețeu o vilă situată pe Șoseaua București Ploiești 137 B, cu 280.000 de dolari. Potrivit procuroarei, banii ar fi fost achitați în numerar, iar proveniența nu ar fi fost justificată, avându-se în vedere că, în acea perioada, din conturile familiei Băsescu de la BCR, ING și RBS Bank nu ar fi fost retrase sume de bani.

12 noiembrie 2002: Vila a fost donată Ioanei Băsescu, fiica cea mare a fostului președinte al României.

10 iunie 2003: Traian Băsescu transferă banii din vânzarea terenului din Primăverii în contul fiicei sale, Ioana, deschis la ABN Amro Bank. Ea ar fi folosit parte din acești bani pentru cumpărarea unui imobil.

17 noiembrie 2003: Ioana Băsescu scoate 90.000 de dolari din bani pimiți de la tatăl ei.

6 iunie 2005: Ioana Băsescu transferă 40.700 de dolari înapoi în contul tatălui ei.

20 aprilie 2006: Gabriela Blaj vinde terenul cumpărat în 2002 de la Băsescu cumnatului ei, Costel Cășuneanu, pentru aproape 300.000 de euro.

În același timp, surse judiciare citate de news.ro afirmă că Traian Băsescu este vizat în acest dosar și de o faptă de spălare de bani în ceea ce privește modalitatea de achiziționare a unui autoturism Mercedes 500. Potrivit surselor citate, Băsescu ar fi cumpărat la un preț foarte mic și imediat ar fi vândut la un preț foarte mare acest autoturism de lux.

"Mai precis, Traian Băsescu a cumpărat o mașină de lux Mercedes 500 SEL de la omul de afaceri. la un preț foarte mic, infim. Apoi a vândut această mașină aceluiași om de afaceri, iar acesta din urmă a oferit un preț mărit exagerat", au arătat sursele citate.

viewscnt
Afla mai multe despre
basescu
acuzare
spalare