Gabriel Biriș anunță că va fi secretar de stat în Ministerul Finanțelor

Gabriel Biriș anunță că va fi secretar de stat în Ministerul Finanțelor
scris 9 dec 2015

Avocatul Gabriel Biriș, consultant fiscal, a anunțat că va fi numit secretar de stat în Ministerul Finanțelor, în următoarele zile, pe domeniul fiscalității.

"Confirm faptul că mi s-a propus să preiau funcția de secretar de stat în Ministerul Finanțelor. Am avut o discuție cu cei din minister și am agreat un anumit mod de acțiune, de lucru. În momentul de față, aștept numirea. Decizia din partea mea este luată, la fel și din partea celor care mi-au propus. Există niște proceduri administrative până se va concretiza numirea mea în funcția de secretar de stat în Ministerul Finanțelor și de director la Direcția de fiscalitate", a afirmat Biriș.

Urmărește-ne și pe Google News

În prezent, Ministerul Finanțelor are trei secretari de stat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Avocatul Gabriel Biriș afirma, la începutul lunii octombrie, că investițiile din România sunt la minime istorice, iar autoritățile ar trebui să încurajeze stimularea acestora.

"Modul în care se transferă bunăstarea nu este unul care să genereze foarte mult optimism. Noi, în această fuziune, creată de o aparentă bunăstare deja am început să repetăm greșelile trecutului. Adică punem gaz pe foc, în loc să stimulăm investițiile. În toate raportările cu privire la nivelul investițiilor o să vedeți că sunt la minime istorice. Anul trecut a fost groaznic, anul acesta este un pic mai bun, dar un pic mai bun pentru că se raportează la ceva groaznic", a spus Biriș.

În legătură cu noul Cod fiscal, consultantul menționa că acesta conține destul de multe lucruri bune, însă lucruri "foarte rele" sunt în Codul de procedură fiscală, unde dezechilibrul de forță între Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și contribuabili este din ce în ce mai mare. "Drepturile noastre vor continua să scadă în condițiile în care vedem un apetit mare pentru abuz atât din partea inspectorilor fiscali, cât și a nou-înființatei Direcții Antifraudă", a mai spus Biriș.

Sursa:Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
biris
minister
secretar de stat