Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) consideră că recentele acțiuni ANAF privind înregistrarea în scopuri de TVA sunt decuplate de realitatea economică și de activitatea contribuabililor onești, informează un comunicat al instituției. Circa jumătate dintre companiile care solicită codul de TVA sunt respinse de Fisc, pe motiv că nu au capacitatea și intenția de a desfășura activități economice, după cum a scris, recent, Profit.ro.
„Funcționarea firmelor este, în prezent, blocată de completarea formularului D088, prin care ANAF solicită, într-un termen scurt, un volum foarte mare de informații, multe dintre ele irelevante din perpectiva capacității de a desfășura activități în sfera de aplicare a TVA”, arată CDR.
În replică, ANAF a anunțat că termenul impus marilor contribuabili pentru a aduce documente suplimentare a fost prelungit, vineri, cu 30 de zile.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Formularul amintit se depune de către firmele care vor să obțină codul de TVA sau de către firmele deja înregistrate, dar care își modifică acționariatul, administratorii ori sediul social, la solicitarea Fiscului. Documentul are 20 de întrebări, unele dintre ele vizând studiile sau veniturile administratorilor și acționarilor. Pe baza răspunsurilor, ANAF acordă un punctaj, însă modul în care face evaluarea criteriilor nu este public și nici nu le este comunicat solicitanților.
„Unele dintre aceste informații sunt extrem de greu sau imposibil de obținut în termenul acordat, câteva cerințe încalcă legislația privind confidențialitatea unor date personale, în timp ce numeroaseinformații din cele solicitate sunt deja în posesia ANAF sau a altor autorități publice”, precizează CDR.
Asociațiile și organizațiile membre CDR au atras atenția ANAF, în repetate rânduri, că această procedură impune o povară administrativă excesivă și abuzivă asupra contribuabililor onești, iar recomandările făcute de experții fiscali ai grupului de lucru pentru fiscalitate al CDR, pe baza analizei practicilor europene, au fost preluate doar superficial și minimal în modificările recente aduse formularului D088.
CITEȘTE ȘI Fiscul decide cine are intenția și capacitatea să facă business: O treime dintre firme pică testul pe locRecent, ANAF a modificat formularul, însă a menținut toate criteriile considerate excesive de mediul de afaceri.
„Considerăm că formularul D088 nu este adaptat realităților economice și nu ia în calcul timpul, efortul, costurile și birocrația necesare obținerii informațiilor solicitate”, se mai arată în comunicat.
De exemplu, arată CDR, solicitarea depunerii formularului D088 în cazul contribuabililor înregistrați deja în scop de TVA, care își schimbă adresa sediului,este o măsură excesivă și complet nejustificată, ținând cont că acești contribuabili sunt demult activi în piață, plătesc taxe și impozite, iar activitatea lor ar trebui să fie cunoscută îndeaproape de reprezentanții ANAF.
CITEȘTE ȘI După scăderea TVA, Fiscul impune firmelor o corvoadă birocratică nouă care le mărește costurile de administrare„De asemenea, metodologia aplicată de ANAF pentru informațiile solicitate prin D088 cu privire la veniturile cetățenilor români sau străini, administratori sau acționari în companii românești, determină încălcarea confidențialității datelor cu caracter personal ale acestora. Combaterea evaziunii fiscale nu trebuie să aibă consecințe negative asupra contribuabililor onești”, se mai spune în comunicat.
UPDATE: Ca reacție la acest comunicat, președintele ANAF, Gelu Ștefan Diaconu, a transmis că poate fi înțeleasă reacția CDR, însă doar din perspectiva termenului scurt impus marilor contribuabili pentru a aduce documente suplimentare, și precizează că acest termen a fost prelungit, astăzi, cu 30 de zile, decizia privind clarificarea acestei probleme fiind comunicată CDR încă din cursul zilei de ieri.
"Subliniem faptul că ANAF are instrumentată o cazuistică bogată privind fraudarea bugetului de stat cu sute de milioane de euro de către firme din categoria marilor contribuabili, motiv pentru care menținerea acestei proceduri este imperios necesară. Clienții onești ai consultanților din CDR sunt beneficiarii direcți ai relaxării fiscale, consecință a diminuării evaziuniii fiscale, diminuare ce se datorează în mare măsură și acestei proceduri, fapt cunoscut de consultanții fiscali ai acestora, familiarizați cu dimensiunea și metodele de evaziune fiscalã în domeniul TVA. Intenționăm ca în zilele următoare să prezentãm opiniei publice cazuri și scheme de fraudare a bugetului de stat de către firme din categoria marilor contribuabili", spune Diaconu.
Organizațiile membre ale CDR sunt Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera Americană de Comerț în România, (AmCham), Consiliul Investitorilor Străini (FIC) și Romanian Business Leaders (RBL).