Ministrul Apărării, întâlnire cu CEO-ul companiei Rheinmetall: Am discutat și despre o fabrică de pulberi în România, prin parteneriat între Romarm și Rheinmetall / Proiectul are finanțare de 47 milioane de euro

Economie   
Ministrul Apărării, întâlnire cu CEO-ul companiei Rheinmetall: Am discutat și despre o fabrică de pulberi în România, prin parteneriat între Romarm și Rheinmetall / Proiectul are finanțare de 47 milioane de euro

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a anunțat că, în marja Conferinței de Securitate de la Munchen a discutat cu CEO-ul companiei germane Rheinmetall despre proiectul de construire a unei fabrici de pulberi în România, printr-un parteneriat între această companie și Romarm. El a adăugat că acest proiect beneficiază de o finanțare de 47 de milioane de euro, care este acordată de Comisia Europeană.

”Am avut, la Munchen, în marja Conferinței de Securitate, o întrevedere cu Armin Papperger, CEO-ul companiei Rheinmetall AG. Discuțiile au vizat perspectivele de consolidare a cooperării industriale ale companiei germane cu industria de profil din țara noastră, în special prin valorificarea oportunităților oferite de programele de înzestrare planificate de Armata României”, a declarat ministrul Apărării.

Urmărește-ne și pe Google News

El a adăugat că o cooperare cu o companie de nivelul Rheinmetall, un jucător important în piața globală a tehnicii de luptă, poate fi un exemplu de succes pentru România.

România a început 2025 cu o creștere medie anuală a prețurilor de 5%, în ușoară scădere în ianuarie. Majoritatea alimentelor sunt mai scumpe față de acum un an, în timp ce creșterea este mai accentuată în cazul produselor nealimentare și al serviciilor CITEȘTE ȘI România a început 2025 cu o creștere medie anuală a prețurilor de 5%, în ușoară scădere în ianuarie. Majoritatea alimentelor sunt mai scumpe față de acum un an, în timp ce creșterea este mai accentuată în cazul produselor nealimentare și al serviciilor

Ministrul Apărării a subliniat că transferul de înaltă tehnologie și integrarea unei părți cât mai mari a producției echipamentelor contractate în capacități industriale de pe teritoriul național contribuie în mod esențial la întărirea securității și rezilienței României, în acest context geopolitic complicat care se manifestă în această regiune.

”Am discutat și despre proiectul de construire a unei fabrici de pulberi în România, printr-un parteneriat între Romarm și Rheinmetall, proiect care beneficiază de o finanțare de 47 de milioane de euro acordată de Comisia Europeană, prin programul ASAP. România are astfel șansa de a deveni un actor important în asigurarea aprovizionării cu muniție la nivel european”, a mai transmis Angel Tîlvăr.

viewscnt
Afla mai multe despre
rheinmetall
ministrul apărării