Finanțe: Cum este aplicată TVA de 9% în agricultură, de la 1 august

Finanțe: Cum este aplicată TVA de 9% în agricultură, de la 1 august
scris 27 iul 2016

Cota de TVA redusă de 9% se va aplica, de la 1 august, pentru livrarea de îngrășăminte și de pesticide, semințe și alte produse agricole destinate însămânțării sau plantării, precum și pentru prestările de servicii în sectorul agricol. Ministerul de Finanțe a elaborat un ordin în care identifică exact bunurile și serviciile care vor intra sub incidența noii măsuri.

Astfel, în cazul îngrășămintelor și pesticidelor utilizate în agricultură, precum și a semințelor și altor produse agricole destinate însămânțării sau plantării sunt utilizate codurile din Nomenclatura combinată.

Urmărește-ne și pe Google News

Iar în cazul prestărilor de servicii de tipul celor specifice utilizate în sectorul agricol este întocmită o listă fundamentată pe următoarele aspecte:

  • structura duală a exploatațiilor agricole, cu un număr foarte mare de exploatații mici, care dețin/administrează suprafețe de teren agricol de până la 5 ha și/sau effective reduse de animale; - dotarea tehnică precară cu mașini, utilaje și echipamente, care pune fermierii în imposibilitatea respectării tehnologiilor cadru, prin neexecutarea la timp și în condiții optime a lucrărilor specifice din sectorul vegetal sau zootehnie, cu implicații negative asupra cantității și calității producției agricole;
  • lipsa resurselor financiare necesare fermierilor în vederea achiziționării mașinilor, utilajelor și echipamentelor necesare;
  • creșterea interesului fermierilor pentru a contracta aceste categorii de prestări de servicii cu entități care dețin tehnica agricolă necesară, în condiții financiare reciproc avantajoase, având în vedere reducerea cotei de TVA .

Cota de TVA de 9% în agricultură este prevăzută de OUG 32/2016 și va intra în vigoare de la 1 august 2016. Proiectul de ordin se află în dezbatere pe pagina Ministerului de Finanțe.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
tva de 9%
agricultură
cotă redusă de tva
servicii agricole
îngrășăminte
pesticide